Category Archives: Caini

Cum Sa Alegem Lesa Cainelui ?

Cum Sa Alegem Lesa Cainelui ? – II

Alegerea unei lese trebuie facuta pornind de la rolul esential al acesteia: cel de a asigura protectia cainelui si un plus de control al detinatorului asupra animalului de companie.

Rolul materialului din care este confectionata o lesa a fost prezentat in postarea precedenta.

Celelalte criterii implicate in decizia de cumparare a unei lese, vor fi prezentate in continuare.

Cum sa alegem lesa 2

Dimensiunile Lesei ( Lungimea / Latimea )

Lungimea lesei influenteaza nemijlocit posibilitatea de a va exercita controlul asupra animalului de companie: cu cat lesa este mai lunga, libertatea de miscare a cainelui creste, dar posibilitatea de control asupra acestuia scade.

Fara a exista o standardizare a lungimii in raport cu destinatia lesei, dresorii si crescatorii cu experienta recomanda cateva repere, care sa va ajute in stabilirea dimensiunii adecvate.

Lesa scurta / de mana

  • Are o lungime cuprinsa intre 30 si 60 cm.
  • Asigura un control riguros asupra miscarii si reactiilor cainelui.
  • Utilizarea ei este recomandata in timpul deplasarilor prin zone aglomerate din oras ( strazi, piete aglomerate, multimi de oameni ), cand se impune mentinerea cainelui cat mai aproape si ghidarea stricta a deplasarii acestuia.
  • Are dezavantajul ca incurajeaza animalul sa traga in lesa si, din acest motiv, nu se recomanda utilizarea regulata, ci doar cand conditiile o impun.

Lesa standard

  • Are lungimea cuprinsa in intervalul 1.2 m si 2.5 m.
  • Prezinta o utilizare larga, fiind recomandata ca lesa pentru plimbarea zilnica a cainilor, sau ca instrument de control in timpul dresajului initial ( de baza )
  • 1.5 m reprezinta dimensiunea optima a unei lese destinate plimbarilor zilnice cu animalul de companie. Confera cainelui suficienta libertate de miscare, pentru ca acesta sa se simta confortabil si, totodata, asigura un control adecvat asupra reactiilor si directiei de deplasare a acestuia.
  • Lesa de 2 – 2.5 m este recomandata pentru deplasari in spatii deschise, mai putin aglomerate si unde riscul unor reactii neasteptate ( potential periculoase ) din partea cainelui, este redus.

Lesa de urmarire

  • Are o lungimea intre 5 si 15 m
  • Poate fi din nylon ( cel mai frecvent ) sau bumbac, sub forma de chinga, snur sau cordelina.
  • Este folosita in timpul dresajului ( invatarea asteptarii, a comenzilor la distanta, etc ) si in cazul cainilor utilitari: politisti, de urmarire, de vanatoare, etc.
  • Mai poate fi utilizata cu precautie in spatii largi, deschise, putin populate, cand vrem sa oferim cainelui o libertate cat mai mare de miscare, dar fara a pierde legatura directa cu el.

Latimea lesei este corelata cu talia cainelui pentru care este achizitionata: cu cat cainele este mai mare cu atat lesa va avea o latime ( sau un diametru ) mai mare.

  • O latime a lesei intre 0.5  si 1.5 cm este recomandata pentru caini toy si de talie mica.  Un astfel de accesoriu poate fi folosit si in cazul cainilor bine dresati, obedienti sau ca lesa de prezentare in concursuri si expozitii canine.
  • Pentru exemplarele de talie medie si mare, puternice sau obisnuite sa traga, sunt recomandate lese cu latimea intre 2 si 2.5 cm.

Sistemul de prindere al lesei la zgarda / Carabiniera

Caracteristicile sistemului de prindere al lesei la zgarda – carabiniera, ar trebui sa fie esentiale in decizia de cumparare.  Indiferent cat de rezistent si durabil este materialul din care este confectionat, produsul este fara valoare practica in conditiile unei carabiniere nepotrivite sau de proasta calitate.

O carabiniera de calitate trebuie:

  • Sa fie din metal rezistent la tractiuni intense si socuri,
  • Sa se inchida / deschida usor, pentru a permite prinderea / eliberarea rapida a cainelui
  • Sa dispuna de un sistem de protectie impotriva deschiderii accidentale.

Imaginile urmatoare prezinta principale tipuri de carabiniere, cu care sunt dotate lesele.

caarbina clestecarabiniera clesteDestinatia lesei / Scopul pentru care este achizitionata

Rolul acestui accesoriu in interactiunea om – animal de companie ( cainele in cazul de fata ) este prezentat in prima parte a postarii: ” Cum Sa Alegem Lesa Cainelui „.

Implicarea tot mai profunda a cainelui in activitatile cotidiene si viata sociala a detinatorului a dus la aparitia unor lese destinate anumitor activitati sau situatii distincte. Conform acestui criteriu lesa poate fi:

  • Standard – de dimensiuni fixe, utilizata in majoritatea activitatilor in care sunt implicati detinatorul si cainele precum si in timpul dresajului de baza.
  • Scurta / de mana – pentru un control strict asupra reactiilor si deplasarii animalului
  • De dresaj si antrenament / urmarire – cu lungimea intre 5 si 15 m
  • Lesa de prezentare – tip special destinat prezentarii cainilor in expozitii si concursuri. In cele mai multe cazuri portiunea terminala a lesei este si zgarda.
  • Retractabila – un tip special de lesa, cu lungime variabila ( 3 m– 8 m ) si un mecanism de blocare a lungimii, a carei utilitate este destul de controversata. Este foarte comoda pentru detinator, dar care nu asigura un control eficient asupra cainelui. Datorita popularitatii de care se bucura acest tip de lesa, urmeaza sa fie prezentata in detaliu, intr-o postare viitoare.
  • Ajustabila – un tip internediar intre lesa standard si cea retractabila. Lungimea ei poate fi reglata prin intermediul unor inele metalice fixate pe lungimea materialului. Sunt foarte utile in perioada dresajului deplasarii cainelui si cand avem nevoie atat de lesa scurta cat si standard si nu vrem sa achizitionam doua accesorii diferite.
  • Lesa Martingale – un tip special, care combina  lesa standard cu o zgarda semistrangulanta. Este utila in timpul dresajului si in cazul cainilor, care au tendinta de a trage in lesa, pentru a corecta acest comportament nedorit.
  • Multipla – este utila in situatiile in care dorim sa plimbam alaturi, doi sau mai multi caini, legati la o singura lesa.
  • Tip centura de siguranta –  destinata deplasarilor fara incidente, cu masina, ale animalului de companie.
  • Lesa jogging – destinata mentinerii cainelui in apropierea detinatorului, in timp ce acesta alearga.
  • Lesa pentru bicicleta – utila pentru a mentine cainele in apropierea detinatorului, in timpul deplasarilor acestuia cu bicicleta.

Tipurile de lese cu avantajele si dezavantajele lor vor fi prezentate in detaliu intr-una din postarile viitoare.

Prezentarea criteriilor esentiale in alegerea unei lese adecvate se incheie aici. Pentru sfaturi, informatii suplimentare sau sugestii nu ezitati sa ma contactati telefonic sau prin email. De asemenea astept comentariile si experientele voastre, privitoare la acest subiect

Share Button
reprezentativ 14

Cainele Meu / Pisica Mea Nu SE Simte Bine ! – I

Simptome, care definesc “ suspiciunea de boala ”

Cu exceptia catorva cazuri extreme, cu o  evolutie fulminanta, exteriorizarea manifestarilor clinice ale unei boli la animalele de companie ( caine, pisica, rozatoare, etc ) este precedata de o serie de simptome, care pot fi exprimate cel mai bine prin expresia: “ Cainele meu / pisica mea nu se simte bine !“

Orice detinator va solicita de urgenta un consult veterinar de specialitate, cand animalul sau de companie prezinta o hemoragie, se afla in imposibilitatea de a se misca, are convulsii sau a avut un accident. Dar, de cate ori se intampla acelasi lucru si in cazul unor manifestari mai putin evidente sau dramatice, dar care contureaza “ suspiciunea de boala “ ?

In continuare vor fi prezentate cateva din simptomele, a caror manifestare la caine / pisica, ar trebui urmata neintarziat de consultarea unui medic veterinar.

Anorexia / Refuzul voluntar al hranei mai mult de 48 ore.

Refuzul voluntar al hranei mai mult de 48 de ore consecutiv este unul dintre cele mai evidente semne, care indica / precede evolutia unei boli atat la caine cat si la pisica.

Intrucat hranirea este unul dintre momentele esentiale ale unei zile, apetitul animalului se mentine intact pana in momentul cand cauza afectiunii altereaza profund starea generala a acestuia. Aceste este si motivul pentru care prezentarea la medicul veterinar, trebuie facuta neintarziat, pentru a nu prelungi inutil si complica afectiunea existenta.

Orice amanare a consultului si a instituirii unui tratament adecvat va determina accentuarea unor deficiente nutritionale  cu repercursiuni negative atat asupra evolutiei bolii ( in sensul prelungirii perioadei de manifestare sau chiar al complicarii tabloului clinic ), cat si convalescentei ( in sensul prelungirii acesteia ).

Vomitarea

Vomitarea reprezinta un act reflex prin intermediul caruia este expulzat la exterior  ( pe la nivelul orificiului bucal sau al narilor ) continut stomacal  si / sau intestinal, prin miscari coordonate ale segmentelor tubului digestiv. Procesul  implica si  participarea sistemului nervos ( central sau periferic ) precum si al muschilor scheletici.

Trebuie facuta o distinctie neta intre vomitare si regurgitare, care reprezinta eliminarea spontana de continut stomacal fara a fi vorba de un efort, cum este in cazul vomei.

Vomitarea reprezinta principala manifestare a unei tulburari la nivelul tubului digestiv al animalului. Faptul ca acesta vomeaza odata ( mai ales daca inainte a mancat cu lacomie sau din gunoi ) se intalneste relativ frecvent si nu are o semnificatie patologica deosebita.

Cand cainele sau pisica vomeaza de trei sau de mai multe ori pe zi, o zi sau mai multe zile consecutiv, reprezinta un motiv intemeiat de ingrijorare, care ar trebui sa convinga detinatorul sa consulte un medic veterinar.

Expulzarea continua sau aproape continua a continutului stomacal / intestinal ( animalul vomeaza de cel putin 3 ori intr-o ora ), reprezinta, de cele mai multe ori, o urgenta medicala si trebuie tratata ca atare.

In afara de frecventa manifestarilor, prezenta vomei semnaleaza existenta unei probleme de sanatate a animalului de companie si in urmatoarele situatii:

  • Asocierea acesteia cu varsta animalului afectat: prezinta motiv serios de ingrijorare semnalarea vomitarii la puii nou nascuti precum si la cainii batrani 7+;
  • Vomitarea este insotita de descarcari diareice;
  • Continutul expulzat contine sange proaspat ( de culoare rosie intensa ) sau partial digerat ( culoare rosie decolorata );
  • Vomitarea asociata cu:
    • lipsa apetitului ( anorexie ),
    • alterarea starii generale a animalului ( abatere, apatie ),
    • cresterea in volum ( distensia ) abdomenului.
  • Vomitarea in “ jet “;
  • Aparitia acestei manifestari digestive secundar, pe fondul unei afectiuni ( de alta natura decat gastrointestinala ) preexistente.

Momentul vomitarii este precedat de o serie de manifestari a caror cunoastere este utila, mai ales in situatiile cand animalul se afla in spatii inchise, iar expulzarea continutului gastric poate crea un discomfort major atat cainelui / pisicii, cat si detinatorului acestuia. Astfel anterior vomitarii:

  • animalul este agitat , ingrijorat ,
  • prezinta miscari ample de masticatie si deglutitie in gol,
  • plescaie continuu,
  • respira frecvent cu miscari ample,
  • intinde puternic gatul si tine capul aplecat,
  • deschide larg gura si expulzeaza continutul gastric si / sau intestinal.
Share Button
reprezentativ demodecie 2

Manifestarile Demodeciei La Caine – III

Raia Demodecica Generalizata

Forma scuamoasa neinsotita de alopecie

In acest caz, tabloul clinic este redus la prezenta unor multiple scuame pitiriaziforme, de culoare albicioasa sau alba –galbuie, cu aspect unsuros si miros dezagreabil. Acestea sunt raspandite pe intreaga suprafata a blanii.

forma scuamoasa de demodecieTunderea cainelui afectat pune in evidenta leziunile cutanate ( placi cherato – seboreice ).

Aparitia pruritului cu intensitate variabila, semnaleaza evolutia secundara a suprainfectiilor bacteriene.

Aceasta forma de manifestare este intalnita frecvent in cazul exemplarelor bolnave din rasa West Highland White Terrier ( Westie ) si Scotish terrier.

Evolutia prin ulceratii si cruste ( ulcero – crustoasa ) neinsotite de alopecie

In acest caz manifestarile demodeciei sunt grave si insotite, de regula, de simptomele alterarii starii generale a cainelui.

Leziunile cutanate sunt localizate frecvent la nivelul gatului,  corpului sau a membrelor si constau in: placarde acoperite de cruste groase, aflate in corelatie directa cu leziuni de furunculoza / celulita. Sunt extrem de dureroase iar senzatia de prurit, care le insoteste, este intensa. Ulceratiile sunt de diferite dimensiuni, forma circulara si prezinta la suprafata un burelet eritematos friabil. Limfonodulii regionali sunt mariti in volum.

Aceasta evolutie apare frecvent la rasa West Highland White Terier ( Westie ), Scotish terrier, precum si la cainii cu blana lunga.

Evolutie cu prezenta comendoamelor insotite de diferite grade de alopecie

comendom 2Este caracterizata prin prezenta a numeroase comendoame ( de ordinul sutelor, chiar ) dispuse in principal la nivelul zonelor axilare, toracelui si abdomenului. Suprapunerea simptomelor infectiilor bacteriene secundare ( foliculite si / sau furunculoze ) insoteste aproape intotdeauna tabloul clinic al acestei forme de manifestare a demodeciei generalizate.

Este intalnita frecvent la caini din rasele Yorkshire Terrier si Mops.

Forma pustuloasa

demodecie pustuloasaEste o forma grava de evolutie a demodeciei generalizate si in cele mai multe cazuri este insotita si de alterarea starii generale a cainelui afectat. Leziunile cutanate, care constituie tabloul clinic al afectiunii sunt: pustule foliculare sau / si non –foliculare, prezente in numar mare si fara o localizare predilecta. Sunt dureroase si intens pruruginoase. Exista situatii cand  pot fi intalnite  si bule hemoragice.

Demodecia manifestata prin aceste leziuni este intalnita frecvent in cazul exemplarelor din rasele Shar Pei, respectiv Mastiff Napolitan.

In concluzie, formele de manifestare ale demodeciei generalizate la caine sunt multiple, si nu de putine ori similare cu ale altor boli de piele. Din acest motiv excluderea posibilitatii evolutiei acestei parazitoze, in cazul unui animal, care prezinta simptomele unei afectiuni dermatologice, nu poate fi facuta decat pe baza rezultatelor examenelor paraclinice.

Share Button
Westie 2

Manifestarile Demodeciei La Caine -II

Demodecia Generalizata

Demodecia generalizata reprezinta forma grava de manifestare, cu un prognostic rezervat, al acestei parazitoze la caine. Ea poate fi intalnita atat in cazul exemplarelor canine tinere – cand se considera ca este implicat si un factor ereditar-, cat si in cazul exemplarelor adulte. La cainii adulti, demodecia generalizata apare pe fondul evolutiei unei boli interne ( diabet zaharat, hiperadrenocorticism, etc ), iar manifestarile ei preced simptomele afectiunii sistemice.

Debutul formei generalizate la caine este similar celei localizate:

  • aparitia de zone circumscrise sau difuze de alopecie ( initial, mai putine de 5 cu un diametru < 2,5 cm ),
  • eritem al pielii in zonele respective,
  • fara prurit sau cu unul de intensitate redusa.

Daca in cazul formei localizate, leziunile cutanate regreseaza spontan ( in majoritatea cazurilor ) intr-un interval de 2 – 3 saptamani, in forma generalizata ele se extind si devin tot mai  grave.

Distinctia intre forma localizata si generalizata a bolii se realizeaza pe seama unuia din urmatoarelor criterii:

  • numarul leziunilor cutanate distincte este mai mare sau egal cu 5, cu un diametru mai mare sau egal cu 2,5 cm, sau
  • o regiune corporala este afectata in intregime, sau
  • leziunile cutanate afecteaza cel putin doua membre ( in cazul evolutiei pododemodicozei )

In manifestarea localizata a demodeciei la caine, manifestarile clinice ale bolii sunt oarecum aceleasi pentru majoritatea indivizilor afectati. In contrast, tabloul clinic al formei generalizate poate prezenta simptome diferite de la un bolnav la altul.

In acest context, demodicoza generalizata la caine se poate manifesta prin urmatoarele forme:

Alopecie multifocala

Forma de evolutie, care apare frecvent la rasele de caini cu par scurt si metisii acestora: Staffordshire Bull Terrier, Buldog englez, Buldog francez, Jack Russel.

Leziunile cutanate, care apar predilect la nivelul gatului, spatelui si a membrelor constau in:

  • demodecie generalizatazone multiple de alopecie (>5), bine delimitate sau difuze. Uneori aceste zone confluaza si determina aparitia unei intregi regiuni corporale lipsite de par.
  • Pielea de la nivelul acestor zone prezinta un eritem mai mult sau mai putin accentuat si este acoperita de scuame
  • Contaminarea leziunilor cu germeni patogeni de natura bacteriana, este urmata de evolutia piodermitelor secundare ( foliculite bacteriene, in principal )
  • Leziunile cutanate sunt insotite de un prurit de intensitate medie.

Eritemul accentuat  si pielea acoperita de multiple scuame,  la nivelul liniei mediane dorsolombare, reprezinta simptome caracteristice ale evolutiei acestei forme la Westie

blana mancata de moliiMultiple zone de alopecie asociate cu numeroase comendoame sunt intalnite frecvent in cazul cainilor din rasa Mops afectati de aceasta parazitoza.

Aspectul de “ blana mancata de molii “, datorat unor multiple zone de alopecie prezente la nivelul trunchiului, caracterizeaza evolutia demodicozei generalizate la Shar Pei.

Continuare…

Share Button
reprezentativ demodecie 1

Manifestarile Demodeciei La Caine – I

Tabloul clinic al demodeciei la caine se manifesta printr-o serie de simptome si leziuni cutanate a caror intensitate si gravitate depind de:

  • varsta la care a aparut afectiunea,
  • rasa exemplarului afectat,
  • localizarea leziunilor cutanate,
  • existenta unuia sau mai multor factori de risc.

Raportat la aceste repere, poate fi descrisa:

Demodecia juvenila localizata – forma cel mai frecvent intalnita. Afecteaza cateii tineri, cu varsta intre 3 si 6 luni. Boale evoluaza de cele mai multe ori benign, leziunile cutanate vindecandu-se spontan in decurs de cateva saptamani. Poate afecta juniorii din toate rasele sau metisi ai acestora, motiv pentru care se considera ca nu este implicata o predispozitie genetica.

Demodecia juvenila generalizata – apare mai rar si este inregistrata la cateii intre 3 si 6 luni. In cazul aparitiei acestei forme de manifestare este implicata si  predispozitia de rasa ( vezi “ Factori De Risc In Declansarea Demodeciei Canine ” ). Debutul bolii este sub forma localizata, dar leziunile nu regreseaza spontan ( dupa cateva saptamani ) ci dimpotriva evoluaza ca intindere si gravitate.

Pododemodicoza – forma de evolutie a bolii intalnita frecvent la exemplarele canine din rasa West Highland White terrier ( Westie). Poate fi diagnosticata si la Teckel sau Doberman. In cazul rasei Westie, trebuie subliniat faptul ca demodecia apare aproape intotdeauna la varsta adulta, iar evolutia prin tabloul clinic al unei pododermatite este caracteristic afectiunii. Leziunile cutanate sunt grave si, aproape intotdeauna, afecteaza toate cele patru membre.

Otita demodecica / Otodemodicoza – Apare rar, de regula in contextul evolutiei demodeciei generalizate si mai putin ca afectiune individuala, de sine statatoare. Se manifesta bilateral, prin simptomele unei otite externe eritemo – ceruminoase.

Demodecia generalizata aparuta la varsta adulta – boala are o incidenta rara, dar evolutia ei este la fel de grava ca si in cazul formei juvenile generalizate. Manifestarile clinice se exteriorizeaza pe fondul existentei unei afectiuni interne (diabet zaharat, hiperadrenocorticism, limfom, etc ). In astfel de situatii demodecia generalizata precede manifestarile clinice ale bolii primare.

demodecie juvenila localizataSimptomele prin care evoluaza Demodecia juvenila localizata, pot fi sistematizate astfel:

  • Aparitia in jurul ochilor ( periocular ) sau a cavitatii bucale ( peribucal ), precum si la nivelul membrelor sau a corpului ( rar ), de zone de alopecie bine delimitate sau difuze.
  • Numarul zonelor de alopecie nu este mai mare de 5.
  • Pielea este inrosita ( eritematoasa ) si acoperita de scuame.
  • Pruritul este absent sau cel mult de intensitate moderata, dar se poate inregistra o intensificare a acestuia in conditiile suprapunerii unor infectii bacteriene secundare.
  • Uneori apare si hiperpigmentarea pielii din zonele cu alopecie

Leziunile cutanate regreseaza spontan ( in cele mai multe cazuri ) dupa o evolutie de cateva saptamani.

pododemodicozaTabloul clinic al Pododemodicozei include urmatoarele manifestari:

  • Tumefierea regiunii podale a membrelor afectate, cu predilectie in jurul unghiilor
  • Regiunea tumefiata este intens eritematoasa, sensibila si dureroasa. Cainele isi linge sau musca in mod constant membrul dureros
  • Senzatia de prurit insoteste constant leziunile cutanate si are o intensitate crescuta.
  • Aparitia de furunculi sau leziuni eritemo – scuamoase  in  regiunea interdigitala
  • Hiperpigmentatie, urmata de lichenificarea pielii zonei afectate
  • Linfonodulii (limfonodul) regionali sunt, de regula, inflamati.

Manifestarile patologice locale pot fi insotite de semnele alterarii starii generale a animalului:

  • sindrom febril,
  • inapetenta sau anorexie,
  • abatere, etc.

Aparitia acestora semnaleaza suprapunerea unor infectii bacteriene sau micotice secundare.

Evolutia bolii este grava iar prognosticul rezervat spre grav.

Otodemodicoza – tabloul clinic este descris in “ Aspecte Particulare In Evolutia Otitelor Externe

Share Button