Category Archives: Comportament animal
Nu Lasati Capusele Sa Va Strice Bucuria Verii! – II
Ce trebuie sa stim despre capuse pentru a limita la maxim posibilitatea contactului cu ele ?
- Evolutia capuselor se caracterizeaza prin alternanta fazelor parazitare, pe corpul animalelor sau omului, cu fazele libere in mediul exterior
- Majoritatea speciilor de capuse prezinta o specificitate larga, in sensul ca pot parazita mai multe specii de mamifere ( inclusiv omul ), cat si pasari sau chiar reptile.
- Toate formele de dezvoltare ale parazitului ( larva, nimfa, adult ) sunt hematofage
- Perioada de activitate maxima, cu cresterea densitatii populatiilor de capuse, se inregistreaza din primavara ( sfarsitul lui martie inceputul lui aprilie ) pana in toamna ( septembrie – octombrie ). In perioada de activitate maxima, atacul cunoaste doua varfuri, respectiv primul, in lunile martie – mai, urmat de un regres, incepand cu luna iunie, iar al doilea, de intensitate mai mica, in septembrie – octombrie. In zonele montane, datorita perioadei calde mai scurte, activitatea capuselor prezinta un maxim in lunile iulie – august.
- Capusele se gasesc in aproape toate arealele. Cu toate acestea exista zone predilecte, unde populatiile inregistreaza o densitate mai mare. Aceste zone sunt:
- lizierele de padure,
- zonele cu iarba inalta,
- malurile de apa, zone inundabile ( lunca raurilor ),
- pasunile cu vegetatie abundenta.
- Atacul capuselor are loc in special dimineata devreme, pana la orele 10 – 11 si seara cand se mai racoreste. In aceste intervale, capusele urca cat mai sus pe firele de iarba, astfel incat, la trecerea potentialei gazde, sa se poata agata de firele de par din blana sau de materialele textile din imbracaminte. Cu cat iarba este mai inalta cu atat creste posibilitatea infestatiei. Modul in care parazitul detecteaza o potentiala gazda includ mirosul acesteia, vibratiile determinate de miscare, caldura corpului, modificari ale umiditatii aerului, etc.
- Odata urcata pe gazda, capusa poate sa atace rapid, sau se deplaseaza libera pe suprafata corpului o perioada de timp, pana cand ajunge intr-o de hranire predilecta. Zonele corporale parazitate mai intens sunt cele pielea mai fina si cu vase de sange situate superficial. La caine si pisica cele mai probabile zone sunt la nivelul capului, gatului si urechilor, unde parazitii ajung, in momentele cand animalul se scarpina, se tavaleste in iarba sau adulmeca o urma. La nivelul acestor regiuni, capusele prefera portiunile cu par putin cum ar fi, interiorul pavilioanelor urechii sau in pliuri ale pielii. De asemenea se mai pot localiza si intre degetele membrelor.
- Capusele nu se hranesc rapid asemanator tantarilor, care inteapa, sug sangele si se desprind in decurs de secunde. Odata ce parazitul a gasit un loc propice va penetra pielea si se va infige, cu ajutorul aparatul bucal, relativ adanc in straturile tegumentare. In continuare capusa secreta o substanta cu rol de ” ciment „, care o fixeaza pe toata durata hranirii. Timpul scurs de la momentul infestarii si pana la prima hranire variaza intre 10 – 30 minute pana la 1 – 2 ore, iar perioada in care parazitul ramane pe gazda, pentru a se hrani, este cuprins intre 7 si 30 zile, dupa care, capusele se desprind si cad in mediul inconjurator.
Limbajul canin – comunicarea non – vocala II
Atitudinile posturale, portul urechilor si al cozii se completeaza cu mimica fetei ( expresia faciala ), in procesul comunicarii vizuale. Mimica fetei reprezinta indicatorul starii de spirit a cainelui. Animalul cu fata destinsa, urechile in pozitie relaxata, respiratia normala, privirea vesela indica o dispozitie prietenoasa dispusa la joaca. In schimb cainele agitat sau concentrat are privirea fixa si urechile ciulite. Cand la aceste semne se adauga ridicarea buzei superioare, cu dezvelirea caninilor, insotite de un marait in crescendo, cainele este pregatit de atac.
Tot ca mimica a fetei poate fi considerat si “ zambetul “pe care il afiseaza uneori cainii in comunicarea cu omul. Trebuie specificat din capul locului: cainele nu zambeste, intrucat nu are muschii faciali necesari acestei miscari. Grimasa pe care o afiseaza animalul este, cel mai probabil, invatata prin imitatie de la om, iar utilizarea ei in anumite momente relative tensionate intre apartinator si animal, demonstreaza atentia cu care animalul ne observa si capacitatea acestuia de a ne citi starile interioare prin intermediul modalitatilor de comunicare non verbale utilizate de om.
Complexul comunicarii non verbale include si aspectul blanii cainelui in regiunea coamei si a salelor. Zburlirea parului ( piloerectia ) la nivelul coamei indica o stare de iritare maxima chiar furie, in timp ce piloerectia la nivelul liniei mediane a salelor indica frica.
Comunicarea non vocala implica o combinatie a mai multora din elementele prezentate anterior. O anumita atitudine posturala poate fi interpretata gresit daca nu este asociata cu pozitia urechilor sau a cozii, cu expresia faciala, etc . in functie de scopul urmarit, semnalele comunicarii non vocale pot fi sistematizate in:
Semnale menite sa intareasca contactul cu congenerii ( alti caini ), sau cu omul:
- Evitarea privirii adversarului
- Grimasa de supunere cu buzele trase orizontal si inapoi
- Culcarea urechilor
- Fluturarea cozii
- Ghemuirea corpului
- Lingerea botului congenerului
- Ridicarea unuia din membrele anterioare intr-o pozitie de solicitare
- Rostogolirea corpului
Toate aceste semnale sunt aratate omului dar nu toate sunt aratate celorlalti caini.
Semnale destinate sa minimalizeze contactul si interactiunea cu congenerii:
- Aratarea coltilor insotita sau nu de marait
- Urechi erecte indreptate spre inapoi, lipite de cap
- Posture ale corpului si capului schimbate ca urmare a contractiei musculare
- Zburlirea parului / piloerectie la nivelul coamei
- Scurmarea pamantului insotita sau nu de emisia de urina
- Coada erecta orientata cu varful in sus, imobila
Uneori, mai ales in situatiile neasteptate,aparute brusc, comunicarea non vocala a cainelui reprezinta un amestec din semnalele enumerate anterior. In acest caz, in functie de context, expresia fetei, atitudinea posturala adoptata, apartinatorul poate intuit daca va aparea sau nu un conflict intre cainele propriu si congenerul intalnit.
Cainele este capabil sa-i comunice omului intentiile sau dorintele sale, in mod constient, prin intermediul limbajului canin. De cele mai multe ori comunicarea este inteleasa de acesta, datorita capacitatii de a decodifica mesajele transmise. Cu cat timpul petrecut cu cainele este mai mare, cu atat comunicarea celor doi va fi mai usoara si mai rapida.
Limbajul Canin – Comunicarea Non-Vocala I
Aceasta modalitate, folosita de caine ca mijloc de comunicare intra- si interspecifica la distanta mica, imclude: diferite atitudini posturale, portul urechilor si al cozii precum si mimica fetei. Tot ca mijloc de comunicare non – vocala poate fi inclus si aspectul blanii la nivelul coamei ( greaban ) si in regiunea dorsala posterioara ( sale ).
Atiudinile posturale intalnite mai frecvent la caine sunt:
· Postura premergatoare unui atac: corpul incordat, sprijin usor pe membrele anterioare, trenul posterior usor ridicat, urechile erecte indreptate spre inapoi.
· Postura agresiva a cainelui dominant: corpul ridicat, se apropie de oponent cu pasi rigizi, capul inainte, privirea fixata pe adversar, cu dintii mijiti, urechile erecte, orientate inapoi, coada ridicata drept in sus.
· Postura in “ asteptarea jocului “: pozitia stand, cu pendularea alternativa pe membrele anterioare, privirea atenta, deschisa, insistenta spre potentialul partener de joaca ( alt caine sau apatinatorul )
· Postura “pontat ”: corpul drept, nemiscat cu unul din membrele anterioare flexate in unghi drept, privire fixa inainte.
· Postura cainelui alarmat: coada ridicata, urechile erecte si unul din membrele anterioare ridicat.
· Postura prietenoasa : umerii si urechile lasate, privire insistenta, linsul fetei adversarului, linsul blanii sau al labelor superiorului.
· Postura de supunere neconditionata: culcat pe spate cu expunerea completa a regiunii inghinale, insotita sau nu de urinare spontana.
Atitudinea posturala este intotdeauna completata si nuantata prin portul urechilor si al cozii.
- Urechile ciulite, semnifica atentie, incordare,
- Urechile lipite de cap semnifica teama, frica,
- Urechile lasate pe spate indica o stare de bucurie sau supunere.
- Urechile erecte, orientate inapoi sub un unghi de 45° indica faptul ca animalul este gata de atac.
Portul cozii exteriorizeaza cele mai multe informatii despre starea sufleteasca si fizica a cainelui. Comunicarea prin aceste semnale poate fi comparata cu comunicarea corporala a omului prin intermediul mainilor, picioarelor, a capului si ochilor. Se poate afirma, fara exagerare, ca cea mai mare parte a comunicarii non vocale, la caine, se concentreaza pe semnalele emise prin portul cozii.
In mod aproape instinctual, omul poate intelege si interpreta corect semnalele emise de animal prin variatele pozitii ale cozii. Intelegerea este de cele mai multe ori inlesnita de conditiile in care se gaseste cainele. Cele mai frecvente posturi ale cozii sunt:
· Bataitul cozii: modalitate de salut si semn al celor mai prietenoase intentii. Animalul adult foloseste cel mai frecvent acest semnal in interactiunea cu omul, in timp ce puii isi salute in acest fel congenerii.
· Pozitia dreapta cu miscari largi indica incordare sau atentie sporita ( miscarea de tip pisica )
· Miscarea puternica a cozii in stanga si in dreapta semnifica o stare agresiva
· Miscari mici si rapide ale varfului cozii orientate in sus:indica cautare sau urmarirea vanatului.
· Coada data pe o parte ( in cazul femelei ) semnalizeaza femela dispusa pentru imperechere
· Coada orientata in sus indica cainele dominant
· Coada orientata in jos indica cainele supus
· Coada intre picioare: frica supunere
· Coada lasata in jos fara vlaga: indica un animal bolnav. In cazul cainelui sanatos aceeasi postura indica indiferenta, sau faptul ca evenimentul generator al semnalului, nu-i provoaca deocamdata nici un sentiment.
· Coada erecta: atitudine belicoasa de intimidare a oponentului, chiar amenintatoare
· Coada lasata in jos cu un usor balans: poate semnifica indecizie, supunere.
· Coada invartita in cerc cu putere: semnifica bucurie intensa
Fiecare pozitie amintita se poate combina cu bataitul in cazurile cand cainele este nesigur sau cand “ incearca “ sa transmita semnale complexe. Este putin cam mult spus ca animalul “ incearca “ sa comunice, miscarile reflectand pur si simplu starea lui interioara.
Limbajul Canin – Comunicarea Vocala
La fel ca orice mamifer superior, care traieste in grupuri, cainele si-a dezvoltat in decursul evolutiei sale modalitati de comunicare. Cainii comunica intre ei ( comunicare intraspecifica ) si cu omul ( comunicare interspecifica ) prin semnale. Acestea pot fi sonore, posturale si expresii faciale ( mimica ). Ansamblul modalitatilor de comunicare amintite constituie limbajul canin.
Prin comunicare cainele exprima stari interioare, intentii sau informatii legate de anumiti factori din mediul inconjurator. Cele mai frecvente motive ale comunicarii la caine includ:
- recunoasterea individuala si de grup,
- recunoasterea rudelor,
- semnalizarea unei stari stresante, incomode,
- semnalizarea pozitiei ocupate in ierarhia haitei,
- semnalarea amenintarii sau din contra a supunerii in caz de agresiune,
- mentinerea contactelor,
- marcarea si semnalizarea teritoriului.
Comunicarea intraspecifica
Cainii comunica intre ei printr-un complex de semnale sonore ( emisiuni vocale ), atitudini posturale ( diferite pozitii ale corpului, capului si membrelor, portul urechilor si al cozii ) si mimica fetei Emisiile sonore au intodeauna expresivitate iar prin intonatie este definit sensul pe care cainele doreste sa-l dea comunicarii sale. Ele sunt folosite mai ales in cazul comunicarilor la distanta, spre deosebirea de comunicarea non verbala – atitudinile posturale si mimica – folosite pentru comunicarea la distante mici
Putem defini 5 categorii de semnale sonore folosite de caini in cadrul comunicarilor intre congeneri ( membrii ai aceleasi specii ):
- Semnale infantile: plasul, scheunatul,scancitul. Sunt semnalele sonore prin care puiul solicita atentia mamei
- Semnale de avertizare: maraitul si latratul. Latratul, in functie de intonatie poate avea si alte semnificatii decat cel de avertizare.
- Sunete de solicitare: urlatul
- Sunete de retragere: schelalaitul
- Sunete de placere: oftatul zgomotos, eventual cascatul insotit de emisia unui sunet lung.
Prin intonatie cainele moduleaza aceste semnale, conferidu-le o serie de semnificatii, in raport cu starea in care se afla: suparare, mirare, dispozitie de joaca, nemultumire. Care este semnificatia semnalelor sonore emise de un caine? Sistematizate distingem:
- Semnale sonore care exprima o dorinta
- Semnale sonore care exprima bucuria
- Semnale sonore ce exprima: agresivitatea, frica,durerea fizica, invidia
- Semnale sonore emise pentru a atrage atentia asupra gasirii unui obiect cu care cainele nu este familiarizat, sau a unui eveniment neobisnuit
- Semnale sonore ce exprima anxietate, singurartate
Cunoscand categoriile de semnale sonore si posibilele lor semnificatii, incercam sa definim principalele emisiuni vocale ale cainelui.
Latratul, probabil cel mai utilizat semnal sonor de comunicare al limbajului canin, are o multitudine de semnificatii: surpriza, teama, agresivitate, bucurie, pericol, plictiseala, invitatie la joaca, anxietate,comunicare cu alti caini sau cu omul. Tonalitatea si intensitatea latratului variaza intre o simpla expiratie abia auzita ( silentioasa ) pana la latratul puternic emis in momentele de agresivitate. Prin modularea acestor caracteristici se confera semnificatia dorita latratului. Cainele curajos latra infundat ( baritonal ), sunetul fiind puternic de tonalitate joasa. Cand starea agresiva se amesteca cu frica, tonalitatea latratului devine tot mai inalta. Latratul de semnalizare al cainelui de paza ofera informatii cat se poate de corecte ( din punct de vedere uman ) asupra potentialei amenintari si a dimensiunii pericolului.
Maraitul reprezinta un semnal de avertizare, prin care cainele isi face cunoscuta nemultumirea fata de o actiune exterioara a unui alt congener ( caine ) sau al unei persoane. Rolul sau este de a indica un posibil atac al animalului daca actiunea generatoare nu inceteaza. Semnalul denota intotdeauna o stare agresiva sau de agresivitate amestecata cu frica. Maraitul adanc denota lipsa sau prezenta minima a unei stari de frica. Cu toate acestea cainele care maraie in acest mod rareori si ataca.
Scancitul, in functie de tonalitate, poate semnifica o suferinta, panica, frica sau o rugaminte adresata apartinatorului pentru ca acesta sa-i implineasca o dorinta.
Urletul, este un semnal cu origini ancestrale, fiind o forma de mentinere a contactului intre membrii haitei aflati la distante mari uni de altii. Un caine incepe urlatul si in scurt timp restul congenerilor din areal i se alatura. De cele mai multe ori cainele care urla sufera de singuratate sau isi exteriorizeaza o stare de anxietate.
Pufaitul / Chefnitul este un semnal sonor scurt, ascutit, declansat de evenimente neasteptate, de cele mai multe ori neplacute pentru animal ( ex. explozia unui pneu, aparitia brusca a unei persoane, zgomotul de avion, etc ).
Oftatul, este sunetul scos de caine in momentele de placere, cand este satul sau multimut. Momentul este urmat aproape intotdeauna de clipe de relaxare.
Schelalaitul, reprezinta exprimarea sonora a fricii la caine.
Cascatul zgomotos este emis de animal in momentele placute sau din contra de plictiseala
In acest context trebuiesc amintite semnalele sonore ale varstei infantile, prin care puiul de caine solicita atentia mamei: plansul scancitul si scheunatul.
Emisiunile vocale amintite reprezinta cele mai sugestive si caracteristice exprimari ale speciei. Mesajul sonor transmis prin semnalele prezentate anterior este intarit si nuantat prin completarea lui cu atitudinile posturale, portul urechilor si al cozii si mimica fetei.
Normalitatea psihica la caine
Nu de putine ori am auzit detinatorii de caini afirmand cu vehementa “ Nu stiu ce sa ma mai fac !! cainele meu isi face necesitatile in casa pe covor, oricat am incercat sa-l dezvat “ , sau “ de cate ori iesim la plimbare, nu scapa ocazia sa se ia la harta cu toti cainii pe care ii intalnim” sau “ de dimineata pana seara latra intruna la toti vecinii “ …. si multe altele. Toti Incheie invariabil “ nu cred ca este normal .”
Intradevar, daca privim din perspectiva omului, cainele respectiv prezinta o deviatie de comportament, dar, din punctul de vedere al comportamentului canin natural, aceste activitati se inscriu intr-un tipar normal. Din aceasta dualitate se naste in mod firesc intrebarea: Cum poate fi definita starea de normalitate psihica a unui individ canin? Care sunt reperele, care definesc o astfel de stare?
In context general “ normalitatea psihica a unui animal de companie, reprezinta starea de echilibru afectiv, concretizata intr-o exprimare comportamentala acceptabila normelor recunoscute de convietuire proprietar – animal de companie ( Mihaita M, Psihologie si psihopatologie canina, Ed. Didactica si Pedagogica, 2011 )
Definitia normalitatii psihice la caine releva un singur aspect: consideram normal comportamentul canin care raspunde cel mai bine asteptarilor noastre din relatia om – caine. Cu alte cuvinte apreciem comportamentul cainelui ca fiind normal sau nu in functie de nevoile noastre. De exemplu: vrem un caine de paza? Comportamentul agresiv si latratul vor fi considerate ca fiind manifestari normale. Daca insa un caine de apartament este agresiv sau latra tot timpul, comportamentul acestuia il vom cataloga ca fiind deviant. De asemenea nu trebuie sa uitam ca majoritatea cateilor, mai ales cei crescuti in apartament, traiesc in intr-un mediu nefiresc si din acest motiv sunt obligati sa se conformeze stilului de viata uman, obiceiurile lor inascute fiind inlocuite cu obiceiuri de substitutie, ca rezultat al adaptarii la conditiile de trai.
In lumina acestor aspecte putem considera normal, comportamentul animalului conformat normelor grupului uman in care este obligat sa traiasca.
Raportat la aceasta ultima definitie, un caine este considerat “ psihic normal “ atunci cand:
- Arata supunere fata de apartinator si membrii familiei acestuia
- Nu provoaca daune in locuinta, in lipsa apartinatorului
- Nu vocalizeaza in absenta familiei
- Nu elimina dejectiile decat in locurile special amenajate in casa, sau in exteriorul casei
- Nu are iesiri necontrolate de frica, panica sau furie
- Nu prezinta obiceiuri alimentare bizare ( ex. Coprofagie )
- Se comporta prietenos cu copii mici si accepta chiar molestarile acestora
- Se comporta prietenos in relatiile cu partenerii de joaca si cu persoanele nou cunoscute
- Are un comportament protector sau macar indiferent fata de puii speciei din care face parte
Citind lista nu pot sa nu observ cate din reperele de “ normalitate psihica “ , vin in contradictie cu comportamentul natural al cainelui. In mod natural, un caine va fi circumspect, cel putin, daca nu chiar amenintator cu strainii, isi va marca teritoriul, va raspunde la molestari, joaca cu congenerii se va transforma uneori in incaierari pentru stabilirea ierarhiei,etc. Cele mai multe comportamente sunt invatate prin dresaj si in consecinta, de cele mai multe ori deviatiile comportamentale nu sunt rezultatul unor afectiuni patologice, ci greseli ale apartinatorului in educatia cainelui.
Cand am acceptat un caine in viata noastra stiam ca, prietenii nostri nu vor fi intotdeauna blanzi, cuminti, uneori isi vor face treburile in casa, alteori vor fi agresivi, si multe altele. Nu stiu cati dintre noi vom considera aceste accidente drept deviatii comportamentale si vom reactiona in consecinta. In fapt ii iubim nu ? Sa incercam sa pastram un echilibru intre asteptarile noastre de la un animal de companie si ceea ce poate el sa ofere prin prisma comportamentului sau natural.
Inainte de toate sa-i intelegem si sa invatam sa comunicam cu ei.
