Structura carapacei si a plastronului la testoasa de Florida

Caracteristica definitorie a testoaselor, raportat la alte reptile ( sau vertebrate in general ) o reprezinta forma corpului data de aparatul de protectie. In cazul testoaselor de Florida acesta este constituit din:

  • Carapace – scutul dorsal, de forma ovala la  adult, respectiv circulara la pui si tineretul sub un an, marginile rotunjite si usor concava, de forma hidrodinamica, caracteristica testoaselor acvatice sau amfibii. Culoarea carapacei variaza, cu varsta, de la verde deschis intens, cu un desen unic in linii galbene, la exemplarele tinere, spre un verde  inchis ( aproape negru la unele exemplare ), cu nuante maronii si liniile galbene estompate, in cazul exemplarelor adulte.
  • Plastron – scutul ventral, cu forma ovala, dimensiuni medii si de culoare galbena cu pete de culoare neagra, care formeaza un desen unic si caracteristic fiecarui exemplar. Dupa atingerea maturitatii sexuale, plastronul poate constitui in element in diferentierea pe sexe a testoaselor, intrucat in cazul masculului acesta este usor convex ( pentru a permite incalecarea carapacei femelei ), spre deosebire de femela la care plastronul este mai bombat.
  • Ligamentul de legatura – dispus in partile laterale, uneste cele doua elemente ale aparatului de protectie, conferind acestuia aspectul unei structuri continui.

Cele doua scuturi sunt constituite din placi osoase, acoperite de solzi cornosi de origine tegumentara. Astfel: carapacea este formata din:

  • un sir de placi osoase neurale, care sunt sudate de varfurile primelor opt vertebre dorsale,
  • doua siruri de placi costale, sudate de prelungirile laterale ( apofizele transverse ) ale acelorasi  vertebre dorsale, dar si de coastele care pornesc de la acestea,
  • un numar variabil de placi osoase, care formeaza marginea carapacei.

Placile osoase sunt acoperite de solzi cornosi: un rand de 5 solzi mediani, incojurati, de o parte si de alta, de catre un sir de 4 – 5 solzi costali, care la randul lor, sunt limitati de un numar variabil de solzi marginali. Dispunerea solzilor este completata cu un solz nucal, dispus in partea anterioara a carapacei, repectiv de 2 solzi supracodali dispusi in partea posterioara.

Plastronul este format din placi osoase dispuse una langa alta, intr-o structura compacta. Denumirea placilor este data de pozitia ocupata in acest ansamblu: placa anterioara ( endoplastron ), urmata de patru perechi de placi simetrice denumite: epiplastron, hioplastron, hipoplastron si xifiplastron. La fel ca si in cazul carapacei aceste placi sunt acoperite la randul lorde doua siruri de solzi, cu dispunere longitudinala, denumiti ( anterior spre posterior ): gulerali, humerali, pectorali, abdominali, femurali si anali.

Numarul placilor osoase care intra in alcatuirea carapacei si a plastronului este constant, la fel ca si numarul solzilor care acopera aceste structuri. In consecinta cresterea carapacei si a plastronului este realizata prin cresterea in dimensiuni a elementelor structurale existente si nu prin multiplicarea numarului acestora. Capacitatea regenerativa a carapacei sau a plastronului, urmare a leziunilor suferite, este relativ buna in cazul testoaselor crescute in conditii optime de intretinere si alimentatie.

Familiarizarea detinatorului testoasei de Florida cu structura carapacei si plastronului, vor permite acestuia sa inteleaga mai bine leziunile si afectiunile caracteristice patologiei acestor elemente anatomice.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *