Tag Archives: animale de companie

Tratamentul pododermatitelor la caine

Tratarea leziunilor  de pododermatita nu reprezinta decat o componenta a tratamentului afectiunii primare, care a generat aparitia acestora.  Prin urmare nu se poate discuta despre un tratament specific al pododermatitelor, din moment ce etiologia ( cauza ) acestor leziuni este atat de variata.

Astfel, in cazul pododermatitelor traumatice sau a celor generate de anumite conditii de mediu ( suprafata dura de deplasare sau odihna, suprafete umede,  reactia la corpi straini, deplasarea indelungata pe griblura sau pietris ascutit, etc. ), aplicarea locala de comprese cu apa rece sau a unor substante antiinflamatoare poate conduce la ameliorarea si vindecarea leziunilor. Schimbarea suprafetei de deplasare si odihna, indepartarea  ( chirurgicala in situatiile care o impun ) corpilor straini, tratarea locala a solutiilor de continuitate ( rani deschise ), identificarea si indepartarea suprafetelor iritante pe care se deplaseaza cainele, protectia labelor animalului bolnav prin bandaje sau incaltaminte special confectionata reprezinta alte modalitati de ameliorare si vindecare a acestor leziuni traumatice.

Tratarea leziunilor podale, in cazul piodermitelor, urmareste reducerea incarcaturii bacteriene si ameliorarea starii generale a cainelui afectat. Tratamentul consta in aplicarea locala de substante antiseptice, cum ar fi : clorhexidina, peroxidul de benzoil, lactatul de acetil, etc.  Modalitatile de aplicare a acestor substante poate fi prin samponare, pulverizare cu ajutorul unor spray-uri, aplicarea de geluri sau lotiuni.  Tratamentul local trebuie asociat cu antibioterapia pe cale generala.

In cazul leziunilor podale aparute in urma dermatitelor de natura alergica sau autoimuna, terapia are un scop paleativ de ameliorare a simptomelor, a starii generale a animalului si de evitare a complicatiilor, datorate contaminarii bacteriene a leziunilor initiale, intrucat afectiunea primara este incurabila. Terapia consta in tratarea locala a ranilor cutanate cu  substante dezinfectante ( ex. spalarea cu sampoane pe baza de clorhexidina ), cu efect antiinflamator ( ex. hidrocortizon ), antibacterian ( etil lactat, agenti antifungici ) sau antiseboreic (  ex. acid salicilic ). Aplicarea acestora se va realiza prin samponare, pulverizare cu ajutorul unor spray-uri, aplicarea de geluri sau solutii continand substantele indicate. Si in aceste situatii tratamentul local va trebui obligatoriu insotit de tratament sistemic ( corticosteroizi, substante cu efect imunosupresor, in cazul dermatopatiilor autoimune ).

Concluzia care se desprinde este aceea ca tratamentul pododermatitelor este strans corelat cu cauza primara a aparitiei acestora. Terapia locala a leziunilor are drept scop reducerea incarcaturii bacteriene pentru a evita complicatiile secundare, ameliorarea starii generale a cainelui bolnav ( calmarea durerii locale, reducerea intensitatii pruritului, atenuarea efectelor inflamatiei, etc ), controlul evolutiei dermatitei si evitarea recurentei leziunilor.

Atat timp cat situatia nu impune interventia chirurgicala ( extirparea unei tumori, indepartarea unui corp strain, deschiderea unui abces, amputatia unui deget ), cainele bolnav poate fi tratat acasa de catre detinator, conform schemei de tratament stabilite de medicul veterinar. Din acest motiv este bine ca detinatorul exemplarului bonav sa stie ca tratamentul pododermatitelor este, in general, de lunga durata, adeseori costisitor, consumator de timp si energie, si uneori frustrant datorita intarzierii sau chiar lipsei rezultatelor concrete.

Aparitia leziunilor de pododermatita pot fi prevenite prin aplicarea unor masuri minime de profilaxie, cum ar fi:

  • evitarea deplasarilor lungi ale cainelui pe suprafete dure, neregulate sau fierbinti ( ex. asfaltul incins vara );
  • curatarea labutelor si a spatiilor interdigitale, urmata de stergerea lor dupa fiecare plimbare;
  • asigurarea unei suprafete elastice de odihna ( mai ales in cazul cainilor de talie mare, predispusi la pododermatite de natura traumatica );
  • mentinerea uscata si curata a labelor, a spatiilor interdigitale si ale cuzinetilor plantari;
  • protectia labutelor ( cu incaltaminte speciala, sau prin indepartarea imediata a corpurilor straine ) in cazul cainilor atopici ( alergici la polen sau alti alergeni din mediu );
  • imbaierea regulata in solutii dezinfectante ( de ex. cu clorhexidina ) a cainilor sensibili sau cu alergii;
  • deparazitarea interna si externa regulata;
  • asigurarea conditiilor de igiena si intretinere adecvata a spatiilor de odihna;
  • periajul regulat al blanii si indepartarea permanenta a excesului de par din spatiile interdigitale;
  • mentinerea unei igiene corespunzatoare a a pielii si a blanii;
  • suplimentarea alimentatiei cainilor cu acizi grasi esentiali omega 3 si omega 6;
  • corectarea carentelor alimentare, etc.

Un singur aspect nu trebuie uitat: membrele cu leziuni de pododermatita dor, uneori exala un miros greu si intotdeauna fac mizerabila viata cainelui nostru. Este de datoria noastra, a celor pentru care acest animal ne este un bun prieten sa facem tot ce ne sta in puteri pentru a-l ajuta sa se vindece sau cel putin sa-i facem viata mai usoara. Asa cum nu renuntam la un membru al familiei, care este bolnav, la fel trebuie sa procedam si in cazul animalelor noastre de companie.

Share Button

Diagnosticul pododermatitelor la caine

Stabilirea diagnosticului in cazul afectiunilor primare, care au determinat aparitia pododermatitelor la caine, nu difera cu mult de conduita obisnuita. Difera doar importanta conferita unora din etape. Astfel, informatiile furnizate de detinatorul animalului referitoare la:

  • exemplarul bolnav – rasa, varsta, sex, origine, greutate ;
  • mediul de viata – daca cainele este crescut in exterior sau in interior, suprafata de deplasare si odihna, tipul de exercitii sau de munca efectuata ( in cazul cainilor de paza sau utilitari );
  • conditiile generale de igiena si intretinere;
  • alimentatia;
  • daca a suferit traumatisme, sau de alte afectiuni in ultima perioada;
  • cand au aparut leziunile si care a fost evolutia lor din acel moment si pana la prezentarea cainelui medicului veterinar;
  • daca exista alti caini in colectivitate si in ce masura sunt si acestea afectati;
  • daca cainele bolnav a calatorit recent sau daca au avut loc anumite schimbari in mediu sau in viata acestuia ( de exemplu daca s-a schimbat detinatorul animalului, sau a fost mutat intr-o noua locatie ),

ocupa un loc esential in dinamica stabilirii diagnosticului in afectiunile dermatologice.

Examenul clinic, metodic, atat al suprafetei tegumentare, cat si al starii generale a exemplarului canin bolnav, asociat cu concluziile desprinse din anamneza, permit medicului veterinar stabilirea unei liste scurte de posibile afectiuni, care pot evolua cu simptomele identificate.

Este rolul examenelor paraclinice solicitate, ca prin rezultatele oferite, sa permita reducerea listei de diagnostice diferentiale pana la un singur nume ( diagnosticul de certitudine ). Din nefericire, exista destul de multe situatii, in care afectiunea primara, generatoare a leziunilor de pododermatita, ramane incerta. Fie rezultatele analizelor paraclinice nu a permis reducerea semnificativa a numarului de  boli, care ar fi putut  genera leziunile identificate, fie simptomele observate sunt rezultatul suprapunerii evolutiei mai multor afectiuni .

Prezentarea in detaliu a protocolului de stabilire a unui diagnostic de certitudine, in cazul pododermatitelor la caine ( a dermatitelor in general ) are ca scop informarea detinatorului animalului bolnav asupra importantei informatiilor furnizate de acesta, a duratei extinse a unui consult dermatologic ( uneori fiind necesara chiar internarea cainelui bolnav, pentru observatii si examene amanuntite ) si nu in ultimul rand a costului relativ mare al consultatiei si al examenelor dermatologice necesare.

Continuare…

Share Button

Boli respiratorii intalnite la testoasa cu tample rosii

Boli ale aparatului respirator sunt diagnosticate, relativ frecvent, in cazul testoaselor de Florida, crescute ca animale de companie. In functie de segmentul vizat, se intalnesc:

  • afectiuni respiratorii ale segmentelor superioare ( cavitate nazala, laringe, trahee ),
  • boli ale segmentelor inferioare ( bronhii, pulmoni ) ale aparatului respirator.

Aceasta diferentiere este mai mult arbitrara intrucat nu de putine ori manifestarile clinice ale unei boli  localizate la nivelul cailor respiratorii superioare evoluaza ( in conditiile unui tratament neadecvat, sau a lipsei tratamentului ) cu afectarea pulmonilor, si invers pneumonia poate evolua cu simptomele unei afectiuni respiratorii superioare ( secretii nazale, de exemplu ).

Manifestarile clinice, care insotesc bolile segmentelor superioare ale aparatului respirator, se concretizeaza in:

  • secretii nazale ( seroase, seromucoase, mucopurulente sau purulente ) in cantitate crescuta,
  • conjunctivita cu secretii oculare abundente,
  • edem palpebral.

In cele mai multe situatii, agentul cauzal implicat a  fost identificat ca fiind de natura bacteriana, respectiv germeni din speciile Micoplasma agassizi ( in principal ) sau Micoplasma testudineum. Aici puteti citi mai multe despre Micoplasmoza…

Pneumonia reprezinta inflamarea tesutului pulmonar sub actiunea unor germeni patogeni, care ajung la acest nivel al aparatului respirator, de cele mai multe ori, pe cale aeriana si, foarte rar, pe cale sanguina ( de la nivelul unui alt proces infectios din organism ).

Aceasta afectiune a segmentului inferior a aparatului respirator, este diagnosticata frecvent in cazul testoaselor cu tample rosii crescute in captivitate, in conditii de intretinere si igiena deficitara sau cu o alimentatie dezechilibrata. Datorita evolutiei sale, pneumonia poate deveni rapid o amenintare pentru viata exemplarului afectat, daca nu se intervine prompt cu o medicatie adecvata

Pneumonia testoaselor poate fi declansata de o multitudine de agenti animati ( bacterii, virusuri, fungi ) sau chiar si neanimati ( gaze iritante, corpi straini patrunsi accidental in pulmoni )

Cauzele favorizante ale aparitiei bolii se regasesc in conditiile de intretinere, igiena si alimentatie ale testoasei. Astfel:

  • temperatura scazuta a mediului acvatic sau terestru din acvaterariul unde este gazduita reptila, favorizeaza imbolnavirea, datorita scaderii eficacitatii mecanismelor imunitare de aparare ( dupa cum este demonstrat, eficienta sistemului imunitar al testoasei de Florida este maxima in conditiile mentinerii acesteia in intervalul de confort termic ).
  • igiena deficitara a mediului de viata, permite multiplicarea excesiva a  germenilor oportunisti responsabili de declansarea pneumoniei,
  • alimentatia carentata , mai ales in vitamina A, contribuie decisiv in aparitia acestei afectiuni pulmonare. O alimentatie dezechilibrata sub aspect proteic, constituie de asemenea un factor favorizant.

Simptome

Pneumonia evoluaza inaparent pentru detinatorul testoasei atata timp cat organismul animal poate compensa scoaterea din functiune a unor segmente din ariile pulmonare. Exprimarea clinica a simptomelor de pneumonie este asociata cu acutizarea afectiunii si depasirea capacitatii compensatorii a organismului, motiv pentru care tratamentul medical sustinut instituit de urgenta, este singurul care asigura sanse de supravietuire reptilei.

Cel mai dramatic si vizibil simptom al pneumoniei il reprezinta dispneea ( tulburare respiratorie, respiratie dificila ). Reptila respira cu gura larg deschisa, gatul intins excesiv si capul in prelungirea acestuia ( pozitie ortopneica ), prezinta miscari ritmice ( de pompare ) ale membrelor, pentru a veni in sprijinul respiratiei. Alte simptome care sugereaza afectarea pulmonara:

  • inapetenta, anorexie,
  • reptila este imobila in pozitia prezentata anterior si evita intrarea in mediul acvatic,
  • letargie asociata cu un raspuns intarziat sau chiar fara raspuns la actiunea stimululor externi,
  • deshidratare,
  • cianozarea mucoaselor ( acestea capata o culoare albastra violet ), indica o pneumonie grava cu un prognostic de cele mai multe ori letal,
  • dificultati de inot ( in cazul in care testoasa este fortata sa intre in apa ). Reptila inoata cu corpul aplecat vizibil intr-o parte, cu segmentul pulmonar afectat scufundat mai adanc.

Prezenta secretiilor nazale, nu este neaparat un simptom al pneumoniei, intrucat anumite particularitati anatomice ale traheei si bronhiilor fac dificila expectoratia, ci mai degraba semnalizeaza complicarea tabloului clinic cu semne ale afectarii cailor respiratorii superioare.

Prognosticul bolii este rezervat spre grav datorita prezentarii tardive in fazele avansate ale bolii, la medicul veterinar si a necesitatii instituirii de urgenta a unui tratament medicamentos sustinut.

Diagnostic

Discutiile cu detinatorul ( anamneza ) asupra conditiilor de intretinere, igiena si alimentatie, coroborate cu examenul clinic al testoasei, permit medicului veterinar stabilirea unui diagnostic prezumtiv. Examenul radiologic al pulmonilor si raspunsul animalului la tratamentul instituit contribuie decisiv la stabilirea diagnosticului de certitudine.

Tratament

Tratamentul agresiv cu antibiotice ( in dozaj si schema de tratament stabilite de medicul veterinar ) asociat cu terapia de sustinere a functiei respiratorii si a organismului in general, trebuie completata cu corectarea si imbunatatirea conditiilor de intretinere, igiena si alimentatie.

Pe toata durata bolii, testoasa va fi gazduita intr-un tanc uscat, cu temperatura aerului mentinuta intre 28° – 30° C ( pentru stimularea mecanismelor imune de aparare ). Pentru a preveni deshidratarea si pentru a incerca alimentarea reptilei, testoasa va fi introdusa zilnic intr-un bazin cu apa incalzita si putin adanca, timp de 1 – 3 ore.

Share Button

Boli metabolice ale tesutului osos intalnite la testoasa de Florida II

Entitatile patologice grupate sub termenul generic de boala metabolica a tesutului osos, se manifesta in principal prin simptome la nivelul aparatului locomotor ( schelet si musculatura ) al testoasei de Florida,dar si prin modificari ale aspectului si /sau a structurii carapacei si plastronului.De cele mai multe ori tabloul clinic este completat cu semne ale alterarii starii generale.

Astfel, in cazul rahitismului intalnim:

  • deformari ale articulatiilor si membrelor,
  • aparitia de fracturi spontane ( in special la nivell oaselor lungi ),
  • dificultati in deplasare, catarare, inot, sau in a iesi din apa pe uscat,
  • carapace de consistenta moale – la presiunea exercitata cu degetele asupra carapacei si plastronului, acestea se deplaseaza una in raport cu cealalta,
  • deformari ale carapacei ( carapace cu aspect de sa de calarie, in cele mai multe cazuri ),
  • dureri ale membrelor,
  • semne generale: apetit capricios urmata de inapetenta sau chiar anorexie, letargie, adinamie, scadere continua in greutate, stare de slabiciune generalizata.

Osteomalacia are manifestari clinice similare cu rahitismul, cu deosebirea ca afectiunea apare la testoasele de Florida adulte, spre deosebire de rahitism care apare la pui si tineret.

Osteoporoza se manifesta prin:

  • atonia membrelor sau chiar paralizia acestora ( este posibil ca testoasa sa isi tarasca membrele posterioare ),
  • testoasa nu isi poate retrage membrele sub carapace,
  • pe suprafata carapacei apar zone de consistenta modificata ( moale )si cu structura alterata ( ramolismentul carapacei ),
  • plastronul apare modificat, avand o consistenta asemanatoare cu a unui carton inmuiat in apa,
  • tumefierea membrelor.
  • Simptomele locale sunt completate de manifestari cu caracter general cum ar fi : inapetenta, anorexia, scadere in greutate, imobilitate, adinamie, stare letargica si de slabiciune accentuata.

Ostoedistrofia fibroasa generalizata, se manifesta initial prin:

  • o deformare caracteristica a carapacei:  scuturile cornoase se ridica, cu aparitia unor santuri vizibile intre placile costale si cele marginale. In final carapacea prezinta o serie de ridicaturi regulate, care in conditiile aportul de Ca se osifica. Deformarea carapacei este ireversibila.
  • tulburari ale mersului – testoasele nu se pot sprijini pe toate cele 4 membre,
  • umflarea articulatiilor, urmata de “ inmuierea “ acestora ( datorita inlocuirii tesutului osos al capetelor articulare  cu tesut fibros ), asa numitele “ articulatii de guma “.

In stadiile avansate, urmare a accentuarii procesului de inlocuire a tesutului osos cu tesut fibros, are loc:

  • aplatizarea si micsorarea carapacei, urmata de inmuierea acesteia ( carapace de carton ),
  • modificarea consistentei mandibulei, care prezinta o mobilitate exagerata,
  • procesul se extinde de cele mai multe ori la toate oasele capului.

Urmare a evolutiei bolii, tabloul clinic sa complica cu simptomele afectarii starii generale: inapetenta, anorexie, imobilitate, letargie, culminand  in final  cu moartea testoasei afectate, in lipsa unui tratament sustinut.

Hiperparatiroidismul, aparut secundar pe fondul unei alimentatii carentate in calciu, are ca efect hipersecretia de parathormon, care determina mobilizarea calciului din oase, urmata de demineralizari osoase dureroase, aparitia de fracturi spontane ( in special a oaselor lungi ), tremuraturi ale musculaturii, afectarea starii generale a animalului: anorexie, letargie, imobilitate prelungite, dificultati in mers. 

Diagnostic

Discutia cu detinatorul testoasei asupre conditiilor de intretinere si alimentatie ( anamneza ), urmata de examenul clinic al testoasei bolnave, permit medicului veterinar stabilirea unui diagnostic prezumtiv. Examenul radiologic, ofera datele suplimentare pentru un diagnostic de certitudine. 

Prognosticul acestor afectiuni osoase este rezervat spre grav, dace se tine cont de faptul ca testoasa ajunge la medicul veterinar in fazele avansate ale bolii, iar recuperarea animalului este lunga si anevoioasa. Primele semne de insanatosire apar dupa saptamani sau chiar luni de la corectarea conditiilor de intretinere si alimentatie si de instituire a tratamentului medicamentos.

Tratament 

Corectarea conditiilor de intretinere si asigurarea unei alimentatii echilibrate reprezinta elementele de baza in tratamentul testoaselor afectate.

Ratia alimentara va fi completata cu suplimente minerale, care contin calciu si fosfor in raport Ca : P = 2 : 1. Administrarea parenterala de calciu nu este indicata intrucat presupune unele riscuri ( datorate dificultatilor de dozare ) si este extrem de dureroasa pentru animal.

Testoasa va fi expusa, timp de 12 ore zilnic, radiatiilor UVB naturale ( radiatiile solare ) sau artificiale ( bec cu radiatii UVB ). Expunerea reptilei va fi directa si nu prin peretii de sticla sau plastic ai acvaterariului. Este bine de stiut ca radiatiile UV nu penetreaza sticla, in schimb radiatiile infrarosii ( termice ) ceea ce creste riscul aparitiei manifestarilor de hipertermie, in cazul exemplarelor expuse in aceste conditii.

Prevenirea imbolnavirii testoaselor de Florida este sinonima cu:

 

Share Button