Tag Archives: dermatita la caine

Tratamentul pododermatitelor la caine

Tratarea leziunilor  de pododermatita nu reprezinta decat o componenta a tratamentului afectiunii primare, care a generat aparitia acestora.  Prin urmare nu se poate discuta despre un tratament specific al pododermatitelor, din moment ce etiologia ( cauza ) acestor leziuni este atat de variata.

Astfel, in cazul pododermatitelor traumatice sau a celor generate de anumite conditii de mediu ( suprafata dura de deplasare sau odihna, suprafete umede,  reactia la corpi straini, deplasarea indelungata pe griblura sau pietris ascutit, etc. ), aplicarea locala de comprese cu apa rece sau a unor substante antiinflamatoare poate conduce la ameliorarea si vindecarea leziunilor. Schimbarea suprafetei de deplasare si odihna, indepartarea  ( chirurgicala in situatiile care o impun ) corpilor straini, tratarea locala a solutiilor de continuitate ( rani deschise ), identificarea si indepartarea suprafetelor iritante pe care se deplaseaza cainele, protectia labelor animalului bolnav prin bandaje sau incaltaminte special confectionata reprezinta alte modalitati de ameliorare si vindecare a acestor leziuni traumatice.

Tratarea leziunilor podale, in cazul piodermitelor, urmareste reducerea incarcaturii bacteriene si ameliorarea starii generale a cainelui afectat. Tratamentul consta in aplicarea locala de substante antiseptice, cum ar fi : clorhexidina, peroxidul de benzoil, lactatul de acetil, etc.  Modalitatile de aplicare a acestor substante poate fi prin samponare, pulverizare cu ajutorul unor spray-uri, aplicarea de geluri sau lotiuni.  Tratamentul local trebuie asociat cu antibioterapia pe cale generala.

In cazul leziunilor podale aparute in urma dermatitelor de natura alergica sau autoimuna, terapia are un scop paleativ de ameliorare a simptomelor, a starii generale a animalului si de evitare a complicatiilor, datorate contaminarii bacteriene a leziunilor initiale, intrucat afectiunea primara este incurabila. Terapia consta in tratarea locala a ranilor cutanate cu  substante dezinfectante ( ex. spalarea cu sampoane pe baza de clorhexidina ), cu efect antiinflamator ( ex. hidrocortizon ), antibacterian ( etil lactat, agenti antifungici ) sau antiseboreic (  ex. acid salicilic ). Aplicarea acestora se va realiza prin samponare, pulverizare cu ajutorul unor spray-uri, aplicarea de geluri sau solutii continand substantele indicate. Si in aceste situatii tratamentul local va trebui obligatoriu insotit de tratament sistemic ( corticosteroizi, substante cu efect imunosupresor, in cazul dermatopatiilor autoimune ).

Concluzia care se desprinde este aceea ca tratamentul pododermatitelor este strans corelat cu cauza primara a aparitiei acestora. Terapia locala a leziunilor are drept scop reducerea incarcaturii bacteriene pentru a evita complicatiile secundare, ameliorarea starii generale a cainelui bolnav ( calmarea durerii locale, reducerea intensitatii pruritului, atenuarea efectelor inflamatiei, etc ), controlul evolutiei dermatitei si evitarea recurentei leziunilor.

Atat timp cat situatia nu impune interventia chirurgicala ( extirparea unei tumori, indepartarea unui corp strain, deschiderea unui abces, amputatia unui deget ), cainele bolnav poate fi tratat acasa de catre detinator, conform schemei de tratament stabilite de medicul veterinar. Din acest motiv este bine ca detinatorul exemplarului bonav sa stie ca tratamentul pododermatitelor este, in general, de lunga durata, adeseori costisitor, consumator de timp si energie, si uneori frustrant datorita intarzierii sau chiar lipsei rezultatelor concrete.

Aparitia leziunilor de pododermatita pot fi prevenite prin aplicarea unor masuri minime de profilaxie, cum ar fi:

  • evitarea deplasarilor lungi ale cainelui pe suprafete dure, neregulate sau fierbinti ( ex. asfaltul incins vara );
  • curatarea labutelor si a spatiilor interdigitale, urmata de stergerea lor dupa fiecare plimbare;
  • asigurarea unei suprafete elastice de odihna ( mai ales in cazul cainilor de talie mare, predispusi la pododermatite de natura traumatica );
  • mentinerea uscata si curata a labelor, a spatiilor interdigitale si ale cuzinetilor plantari;
  • protectia labutelor ( cu incaltaminte speciala, sau prin indepartarea imediata a corpurilor straine ) in cazul cainilor atopici ( alergici la polen sau alti alergeni din mediu );
  • imbaierea regulata in solutii dezinfectante ( de ex. cu clorhexidina ) a cainilor sensibili sau cu alergii;
  • deparazitarea interna si externa regulata;
  • asigurarea conditiilor de igiena si intretinere adecvata a spatiilor de odihna;
  • periajul regulat al blanii si indepartarea permanenta a excesului de par din spatiile interdigitale;
  • mentinerea unei igiene corespunzatoare a a pielii si a blanii;
  • suplimentarea alimentatiei cainilor cu acizi grasi esentiali omega 3 si omega 6;
  • corectarea carentelor alimentare, etc.

Un singur aspect nu trebuie uitat: membrele cu leziuni de pododermatita dor, uneori exala un miros greu si intotdeauna fac mizerabila viata cainelui nostru. Este de datoria noastra, a celor pentru care acest animal ne este un bun prieten sa facem tot ce ne sta in puteri pentru a-l ajuta sa se vindece sau cel putin sa-i facem viata mai usoara. Asa cum nu renuntam la un membru al familiei, care este bolnav, la fel trebuie sa procedam si in cazul animalelor noastre de companie.

Share Button

Diagnosticul pododermatitelor la caine

Stabilirea diagnosticului in cazul afectiunilor primare, care au determinat aparitia pododermatitelor la caine, nu difera cu mult de conduita obisnuita. Difera doar importanta conferita unora din etape. Astfel, informatiile furnizate de detinatorul animalului referitoare la:

  • exemplarul bolnav – rasa, varsta, sex, origine, greutate ;
  • mediul de viata – daca cainele este crescut in exterior sau in interior, suprafata de deplasare si odihna, tipul de exercitii sau de munca efectuata ( in cazul cainilor de paza sau utilitari );
  • conditiile generale de igiena si intretinere;
  • alimentatia;
  • daca a suferit traumatisme, sau de alte afectiuni in ultima perioada;
  • cand au aparut leziunile si care a fost evolutia lor din acel moment si pana la prezentarea cainelui medicului veterinar;
  • daca exista alti caini in colectivitate si in ce masura sunt si acestea afectati;
  • daca cainele bolnav a calatorit recent sau daca au avut loc anumite schimbari in mediu sau in viata acestuia ( de exemplu daca s-a schimbat detinatorul animalului, sau a fost mutat intr-o noua locatie ),

ocupa un loc esential in dinamica stabilirii diagnosticului in afectiunile dermatologice.

Examenul clinic, metodic, atat al suprafetei tegumentare, cat si al starii generale a exemplarului canin bolnav, asociat cu concluziile desprinse din anamneza, permit medicului veterinar stabilirea unei liste scurte de posibile afectiuni, care pot evolua cu simptomele identificate.

Este rolul examenelor paraclinice solicitate, ca prin rezultatele oferite, sa permita reducerea listei de diagnostice diferentiale pana la un singur nume ( diagnosticul de certitudine ). Din nefericire, exista destul de multe situatii, in care afectiunea primara, generatoare a leziunilor de pododermatita, ramane incerta. Fie rezultatele analizelor paraclinice nu a permis reducerea semnificativa a numarului de  boli, care ar fi putut  genera leziunile identificate, fie simptomele observate sunt rezultatul suprapunerii evolutiei mai multor afectiuni .

Prezentarea in detaliu a protocolului de stabilire a unui diagnostic de certitudine, in cazul pododermatitelor la caine ( a dermatitelor in general ) are ca scop informarea detinatorului animalului bolnav asupra importantei informatiilor furnizate de acesta, a duratei extinse a unui consult dermatologic ( uneori fiind necesara chiar internarea cainelui bolnav, pentru observatii si examene amanuntite ) si nu in ultimul rand a costului relativ mare al consultatiei si al examenelor dermatologice necesare.

Continuare…

Share Button

Pododermatitele la caine – Simptome

Manifestarea clinica a pododermatitelor la caine cunoaste o varietate mare de modalitatii, in concordanta cu tabloul clinic al afectiunii primare, care a generat leziunile inflamatorii.

Un simptom cardinal, a carui manifestare orienteaza examenul clinic in directia identificarii leziunilor de pododermatita ( chiar in lipsa prezentei evidente a acestora ), il reprezinta lingerea excesiva a suprafetei cutanate a labelor afectate, a spatiilor interdigitale sau muscarea insistenta a regiunilor cu probleme. Alte manifestari clinice frecvente ale pododermatitelor includ:

  • eritemul ( inrosirea ) labelor afectate;
  • tumefierea zonei acropodiale ( laba membrului ) cu sau fara aparitia de edeme subcutanate;
  • zona afectata este sensibila, dureroasa la atingere, motiv pentru care cainele refuza deplasarea sau poate schiopata;
  • prezenta unor solutii de continuitate ( rani ) la nivelul pielii degetelor, a spatiilor interdigitale, a cuzinetilor ( perinite ) sau a spatiului dintre acestea; 
  • prezenta de abcese cu continut purulent;
  • aparitia de noduli fermi sau moi, ori a unor chisturi la nivelul spatiilor interdigitale ( cel mai frecvent );
  • prurit  de intensitate variabila; 
  • colorarea blanii ( vizibila in cazul exemplarelor cu blana de culoare deschisa ) in nuante de maro roscat, urmare a linsului insistent ( datorita enzimelor salivare );
  • aparitia unor zone lipsite de par ( alopecie ) si eventual umede in permanenta datorita linsului insistent;
  • evidentierea de papule, placi, vezicule, bule sau pustule pline cu continut ( seros, sangvin sau purulent );
  • prezenta in zonele afectate de cruste, eroziuni tegumentare;
  • aparitia de rani deschise sau ulcere fara tendinta de vindecare, urmare  a linsului insistent pe o arie cutanata restransa;
  • hipercheraroza ( ingrosarea pielii ) si lichenificarea pielii, urmata de aparitia fisurilor;
  • inflamarea limfonodulilor regionali;
  • inflamarea tesuturilor moi din jurul ghearelor;
  • caderea spontana a ghearelor, urmata de cresterea altora deformate, friabile;
  • prezenta unor tumori de diferite dimensiuni, sau a unor zone tegumentare cu structura modificata;
  • hiperpigmentarea sau din contra depigmentarea zonei acropodiale afectate.

Leziunile inflamatorii podale se pot manifesta la un singur membru, doua  sau mai multe, simetric sau asimetric, la nivelul ghearelor sau al tesuturilor moi din jurul acestora sau al cuzinetilor plantari ( perinite ) si al spatiului dintr acestea. In general membrele anterioare prezinta o incidenta crecuta a acestor leziuni, comparativ cu membrele posterioare.

Localizarea pododermatitelor la unul sau mai multe membre este in corelatie cu afectiunea primara care a declansat-o . Astfel:

  • afectarea unui singur membru conduce la ipoteza unor leziuni de natura traumatica ( mecanica, termica, etc ), a unei dermatite acrale ( determinata de tulburari psihice sau de comportament ), manifestata prin leziuni rezultate in urma linsului excesiv a zonei acropodiale a unui membru, prezenta unei tumori neoplazice ( canceroase ), demodecie, unele piodermite ( dermatite bacteriene ), etc.  
  • Afectarea simetrica a doua sau mai multe membre oienteaza diagnosticul spre ipoteza unor leziuni determinate de : dermatita iritativa sau de contact, dermatite de natura alergica ( alimentara, atopica, la saliva de purice ), autoimune, de natura hormonala sau metabolica, piodermitele ( in marea lor majoritate ), dermatitele de natura parazitara sau micotica, iatrogene.
  • Afectarea ghearelor si / sau a tesuturilor moi din jurul acestora se produce in dermatitele de natura micotica (  onixis, perionixis ), in cele de natura autoimuna, in vasculite sau in dermatita seboreica a Cockerului spaniol ( leziuni  primare ).
  • Cuzinetii plantari ( perinitele ) si spatiul dintre acestea sunt afectati, in principal, in cazul dermatitelor autoimune, al celor determinate de carenta organismului in Zn sau in dermatitele iatrogene si in cele cauzate de boli interne cu afectare sistemica ( hepatice, pancreatice, etc ).

Continuare…

 

Share Button