Tag Archives: dermatite canine

reprezentativ 6 bis

Definirea Leziunilor Cutanate

Este dificil de de stabilit o comunicare eficienta si productiva intre interlocutori care folosesc limbaje diferite. Acesta este si motivul postarii articolului “ Definirea  Leziunilor Cutanate “, care pot fi intalnite in evolutia bolilor de piele la caine, respectiv  acela de a stabili un limbaj comun de comunicare intre medicul veterinar si detinatorul animalului bolnav.

Tabloul clinic al unei afectiuni dermatologice, care evoluaza la animalele de companie se manifesta macroscopic printr-o serie de leziuni cutanate. In functie de momentul aparitiei acestora, raportat la debutul bolii, intalnim :

  • leziuni cutanate primare – apar in debutul afectiunii si de cele mai multe ori evoluaza rapid in leziuni secundare,
  • leziuni cutanate secundare – pot evolua spontan din leziunile primare, sau pot rezulta in urma actiunilor mecanice ale animalului afectat: scarpinat intens sau lins excesiv 
  • leziuni cutanate intermediare – leziuni, care  pot sa apara initial in cadrul unor afectiuni, sau pot evolua din leziunile primare in altele.

Leziuni cutanate primare

maculaMacula – leziune cutanata elementara, plana, nepalpabila fiind situata strict in planul pielii, circumscrisa sau nu, cu contur regulat sau neregulat, diametru sub 1cm. Este  asociata cu o schimbare de culoare a pielii: eritematoasa ( rosie ), pigmentara ( bruna, maronie ) sau decolorata ( albicioasa )

Pata – leziune identica cu macula, dar cu un diametru mai mare de 1cm.

Eritem – inrosirea pielii, localizata sau difuza datorata dilatatiei vaselor capilare din regiunea cutanata afectata.

Purpura – zona a pielii, nereliefata, de culoare rosie inchisa, care nu dispare la apasarea cu degetul. Daca are un  aspect punctiform se numeste petesie, iar daca apare pe zonele extinse echimoza.

macule si paule eritematoasePapula – denivelare cutanata bine circumscrisa, cu un diametru mai mic de 1 cm si continut solid, care poate fi simtit la palpare. Leziunea este asociata cu o ingrosare a pielii ( epidermul sau dermul superficial ), iar in functie de localizare poate fi : epidermica, dermica sau foliculara. Se deosebesc de macule prin faptul ca pot fi palpate, iar de vezicule, bule sau pustule prin continutul solid.

Placi – unirea unui numar variabil de papule intr-o singura leziune

veziculeVezicula – leziune cutanata fragila, translucida si diametru sub 3 mm,  caracterizata printr-o denivelare a epidermei plina cu un continut lichid clar, transparent sau galben citrin.. Este rareori identificata ca atare, datorita fragilitatii peretilor.

bulaBula – leziune tranzitorie, similara veziculei, dar cu un diametru  mai mare de 3 mm.

Pustula – deformare a pielii, bine delimitata, cu un diametru variabil intre 1 mm si 1 cm, cu un continut purulent. Leziunea poate sa apara initial sau prin infectarea continutului unei vezicule.

pustuleRaportat la firele de par, pustulele pot fi: foliculare, dispuse in jurul firului de par, non-foliculare, mai aplatizate si independente de firele de par. Pustulele localizate in jurul firelor de par specializate de la nivelul fetei ( perii sinusali ), poarta denumirea de kerion.

nodul 1Nodul – dilatatii proeminente la suprafata pielii, cu aspect globular, bine delimitate si consistenta ferma.

Verucozitate – excrescenta cutanata cu aspect conopidiform ( de conopida ) sau pediculat ( diametrul bazei de sustinere mai mic decat al restului verucozitatii ), care poate afecta orice strat al pielii, fiind determinata de o proliferare locala a celulelor epidermului.

Continuare…

Share Button
Westie_pups

Piodermitele la Cainii Tineri

In contextul piodermitelor ( infectii bacteriene ale pielii ) intalnite la cainii tineri, exista doua afectiuni intalnite mai frecvent: foliculita la cainii tineri si impetigo / dermatita supurativa.

Foliculita la cainii tineri

Foliculita la cainii tineri, reprezinta o infectie bacteriana, care afecteaza foliculul pilos si glanda sebacee aferenta ( aparatul pilosebaceu ), manifestata clinic prin aparitia de papule, urmate de pustule foliculare (leziuni centrate pe foliculul pilos,  ).

Afectiunea este intalnita frecvent la cainii tineri, inainte de aparitia pubertatii si de cele mai ori, evoluaza in paralel cu dermatita supurativa a cateilor / impetigo.

Cauzele care conduc la declansarea acestei afectiuni cutanate nu sunt pe deplin cunoscute, dar aparitia ei la exemplarele canine aflate inainte de pubertate conduc la ipoteza unei implicari hormonale. Microtraumatismele locale, generate de grataj sau linsul excesiv, constituie “ porti de intrare “ pentru microorganismele patogene implicate in declansarea piodermitei.

Simptome

Leziunile cutanate sunt localizate, in partea inferioara a organismului ( regiunea ventrala ), cu precadere la nivel abdominal si prezinta o tendinta accentuata de generalizare.

Suprafata cutanata afectata este acoperita initial de papule eritematoase ( vezicule mici inconjurate de un brau rosu ), care evoluaza  rapid in pustule foliculare  ( leziuni centrate pe foliculii pilosi, dar fara distructia acestora ). Datorita fragilitatii peretilor, pustulele foliculare se rup si elimina continutul purulent la suprafata pielii, urmat de aparitia crustelor.

Leziunile cutanate sunt insotite de prurit cu intensitati diferite

Impetigo

impetigoDermatita purulenta a cateilor sau impetigo, este o piodermita superficiala ( infectie bacteriana a straturilor superficiale ale pielii ), care afecteaza frecvent cateii juniori  si pe cei aflati la pubertate.

Caracteristic pentru impetigo il constituie aparitia de pustule non-foliculare ( nu intereseaza foliculul pilos ), cu predilectie in zonele tegumentare lipsite de par sau cu pilozitate redusa, cum ar fi zona inghinala sau axilara.

Boala poate afecta si exemplarele adulte ( mai rar ), la care se manifesta prin aparitia unor pustule mari (  bule ) cu pereti subtiri, de consistenta moale ,flasca ( impetigo bulos ).

Cauzele care stau la baza aparitiei acestei afectiuni la cainii tineri, nu sunt cunoscute. Se pare ca boala apare mai frecvent in cazul cateilor parazitati intens ( intern si / sau extern ), a celor afectati de o serie de suferinte de natura virala, precum si la exemplarele crescute sau hranite necorespunzator si cu o igiena precara.

In cazul adultilor, impetigo evoluaza de regula secundar pe fondul unor boli debilitante asociate cu imunosupresia mecanismelor de aparare, a sindromului Cushing, a diabetului  zaharat sau ale tumorilor limfoide.  

Simptome

Cainii tineri, afectati de aceasta dermatita, prezinta initial, la nivelul axilelor sau in regiunea inghinala vezicule fragile, cu un contur eritematos ( inrosit ). Evolutia rapida  conduce la aparitia pustulelor non – foliculare, cu pereti fragili si ce un continut purulent de culoare alb galbui. Datorita fragilitatii peretilor, pustulele se sparg, iar continutul se raspandeste pe suprafata pielii formand cruste. Coleretele epidermale, rezultate in urma ruperii pustulelor, sunt un alt simptom al evolutiei acestei afectiuni cutanate.

Leziunile sunt nedureroase si insotite de un prurit de intensitate redusa.

Tabloul clinic al  bolii la cainii adulti, este caracterizat  prin aparitia de pustule non – foliculare mari ( bule ), cu un diametru cuprins intre 5 si 15 mm, peretii subtiri si consistenta moale, flasca cu tendinta de generalizare pe intreaga suprafata tegumentara. Spargerea bulelor, este urmata de eliminarea unui continut purulent cremos, de culoare galben, galben verzui  si cu miros dezagreabil.

Evolutia leziunilor conduce la aparitia coleretelor epidermale, a zonelor de alopecie urmate de eroziuni si hiperpigmentatia  zonelor afectate.

Diagnosticul acestor afectiuni cutanate impune prezentarea cu cainele bolnav, la un cabinet veterinar, unde medicul specialist va determina boala de care sufera animalul si va stabili schema de tratament potrivita.

Tratament

Similar  altor dermatite de natura bacteriana si in cazul acestor boli, tratamentul local al leziunilor cutanate poate fi insotit de antibioterapia pe cale generala.

In situatia unui numar redus de leziuni, tratamentul  consta in aplicarea locala de geluri cu antiseptice ( de ex. cu clorhexidina ), sau de unguente antibiotice pe baza de mupirocin sau neomicina, de 2 ori pe zi, timp de 7 pana la 10 zile.

In cazul leziunilor generalizate, este necesara folosirea sampoanelor pe baza de clorhexidina, lactat de etil sau peroxid de benzoil, la un interval de 24 – 48 de ore timp de 7 – 10 zile.

In situatiile in care aplicarea tratamentului local nu da rezultate, in urma deciziei medicului veterinar, cainele va fi trecut pe administrarea de antibiotice pe cale generala, pentru o perioada de 3 saptamani plus inca o saptamana dupa vindecarea completa a leziunilor.

Share Button
Teckel

Functiile pielii si ale structurilor anexe – I

Pielea nu este doar o structura anatomica inerta cu  rolul de a separa mediul intern al organismului de cel extern, ci este un organ cu o activitate complexa, care intervine activ in:

  • procesele de aparare impotriva agresiunii factorilor animati si neanimati din mediul inconjurator,  
  • procesele de termoreglare si de mentinere in limite normale a constantelor biochimice ( homeostazia ).
  • De asemena pielea si anexele acesteia ( blana, glandele sebacee si sudoripare ) participa in asigurarea functiilor cognitive ale cainelui, precum si in unele din manifestarile comportamentale ale acestuia ( integrarea in mediul ambiant, comportamentul teritorial, sexual, comunicarea non vocala interspecifica )

Blana si structura elastica a pielii asigura protectia mecanica a organismului canin, prin  atenuarea actiunii directe a factorilor traumatici ( lovituri, caderi, contactul cu suprafete dure, agresiunea altui animal, etc  ) din mediul inconjurator.

Structura blanii, alaturi de “ filmul hidrolipidic “ ( rezultat al secretiei glandelor sebacee si sudoripare cutanate ) impiedica contactul direct al pielii cainelui cu apa, astfel fiind asigurata protectia animalului impotriva intemperiilor ( ploi, ninsori, vant, etc )

Blana este un strat protector excelent impotriva actiunii directe a radiatiilor solare vizibile si invizibile ( infrarosii, UV ). In zonele cu blana rara sau neacoperite de par, pigmentii cutanati ( in special melanina ), stratul cornos cheratinizat si sangele circulant din vasele sanguine ale pielii, asigura protectia tesuturilor si organelor subcutanate impotriva efectelor acestor radiatii.

Asigurarea temperaturii constante a mediului intern al organismului animal, in contextul variatiilor de temperatura inregistrate in mediul ambiant ( termoreglarea ) este unul din rolurile de importanta esentiala indeplinite de piele si structurile anexe acesteia ( blana si  glandele anexe).

Pielea si blana cainelui intervin in procesele de termoreglare atat in mod pasiv cat si printr-o serie de mecanisme active. Astfel grosimea blanii, densitatea firelor de par, alaturi de stratul adipos ( grasimrea subcutana ) subcutanat asigura, in mod pasiv, protectia corpului impotriva temperaturilor scazute ale mediului ambiant.

Variatiile sezoniere ale densitatii si raportului intre diferitele tipuri de fire de par din blana ( prin procesul periodic de naparlire ), contribuie activ la asigurarea schimburilor de caldura intre organismul animal si mediul inconjurator. ( blana mai densa si mai groasa iarna si invers, mai aerata, vara )

Aerul aflat intre firele de par din blana formeaza un strat  izolator si  zona tampon, prin intermediul careia sunt influentate schimburile de caldura intre organism si mediul inconjurator.

Vascularizatia bogata a suprafetei cutanate, contribuie activ  la mentinerea constanta a temperaturii corporale. Astfel  vasodilatatia  stimuleaza pierderile de caldura , in conditiile unei temperaturi crescute a mediului ambiant ( impiedicand supraincalzirea organismului ), in timp  ce vasoconstrictia are efecte inverse.

Suprafata mare a sistemului  vascular cutanat, determina implicarea activa a pielii in mecanismele de  reglare a tensiunii arteriale sistemice, prin intermediul proceselor de vasodilatatie, respectiv vasoconstrictie periferica.

Continuare…

Articole conexe recomandate:

Pielea si blana cainelui – o privire de ansamblu

Share Button
Cane corso

Pielea si blana cainelui – o privire de ansamblu IV

Glandele anexe ale pielii

Pielea cainelui cuprinde in grosimea sa doua categorii majore de glande cu secretie externa: glandele sebacee si sudoripare.

Glandele sebacee sunt glande alveolare simple, al caror produsi de secretie sunt eliminati, fie direct la suprafata pielii ( prin intermediul unui canal propriu ), fie la nivelul infundibulumului folicular, numite si glande pilosebacee ( parte componenta a unitatii foliculare )

Glandele perianale si organul supracaudal ( glandele cozii ) contin glande sebacee modificate, care secreta si feromoni, cu rol important in comportamentul sexual si teritorial al cainelui. La nivelul sacilor perianali se intalnesc atat glande sebacee specializate cat si glande sudoripare specializate.

Repartitia pe suprafata tegumentara a glandelor sebacee nu este uniforma. La fel si marimea acestora sufera variatii intre diferitele regiuni ale corpului. Astfel, aceste structuri anatomice, sunt in mod obisnuit mai mari si mai numeroase la nivelul jonctiunilor cutaneo – mucoase ( ex. buze, barbie ), a spatiilor interdigitale, partea dorsala a gatului, crupa, coada si in regiunile cu par scurt. Ele sun absente la nivelul cuzinetilor plantari ( perinitelor ) si in zonele cutanate fara par.

Produsul de secretie al acestor glande se numeste sebum. Acesta are un rol important in protectia pielii si in modularea comportamentului animal. Sebumul, in combinatie cu produsii de secretie ai glandelor sudoripare, formeaza la suprafata pielii o bariera, “ filmul hidrolipidic “, cu rol de protectie impotriva agentilor patogeni din mediul inconjurator. Prin acoperirea integrala si a firelor de par, sebumul contribuie la controlul si mentinerea hidratarii normale a pielii precum si la reflexia caldurii ambiante ( rol in termoreglarea organismului animal ).

Glandele sudoripare sunt glande cu secretie externa, prezente in grosimea pielii la caine, al caror produs este eliminat:

  • direct pe suprafata tegumentara, glande atrichiale ( sin. glande ecrine ), prezente doar la nivelul perinitelor plantare si in zonele cutanate fara par. 
  • la nivelul infundibulumului folicular, ca parte componenta a unitatii foliculare, glande epitrichiale ( sin. glande apocrine ).

Exista si glande sudoripare specializate, adaptate indeplinirii anumitor functii, cum ar fi:

  • glanda Moll situata la nivelul pleoapelor cainelui,
  • glandele preputiale,
  • glandele sacilor anali,
  • glandele ceruminoase, localizate in conductul auditiv extern, cu rol de protectie prin secretia cerumenului.

Produsul de secretie al acestor glande protejeaza pielea si structurile specializate ale acesteia ( pleoapele, conductul auditiv extern, perinitele plantare ) de actiunea directa a agentilor patogeni din mediul ambiant, mentine elasticitatea tegumentara, dar nu are un rol important in procesele de termoreglare la caine.

Articole recomandate cu acelasi subiect:

Pielea si blana la caine – o privire de ansamblu I
Pielea si blana la caine – o privire de ansamblu II
Pielea si blana la caine – o privire de ansamblu III

Share Button
Afgan hound

Pielea si blana la caine – o imagine de ansamblu III

Multitudinea de rase canine, de la cele fara par la cele capabile sa reziste la temperaturi polare, au condus la aparitia unei varietati mari de tipuri de blana. Definirea acestora foloseste ca repere, cel mai frecvent, lungimea firului de par, alaturi de particularitatile structurale ale acestuia, mai precis, caracteristicile medularei si ale corticalei.

Raportat la aceste repere, in momentul actual pot fi definite 3 tipuri majore de blana: normala, scurta si lunga.

GermanShep1_wb

  • Tipul de blana normala – prezinta in componenta atat fire de par primare cat si secundare, acestea din urma fiind dominante ca numar, insa nu  ca si greutate. Ciobanescul german este rasa a carei blana poate fi considerata exemplul cel mai elocvent al acestui tip.

boxerRottweiler

  • Tipul de blana scurta – prezinta doua subtipuri distincte: blana scurta si aspra, respectiv blana scurta si fina. In cazul subtipului scurt si aspru, firele de par primare sunt mai lungi si mai numeroase comparativ cu firele de tip secundar. Raportat la tipul de blana normal, numarul firelor de par secundare este mai redus iar greutatea totala este mai mica. Blana exemplarelor din rasa Rottweiller, poate fi considerata ca reper al acestui subtip. Blana scurta si fina prezinta cea mai mare densitate a firelor de par pe unitatea de suprafata tegumentara ( cm2 ). Comparativ cu firele de par din blana de tip normal, cele primare au o lungime mai mica, iar cele secundare sunt mai numeroase si bine dezvoltate. ( ex. blana celor din rasele Boxer, Pinscher, etc )

Pudel_toyYorkshire_terier

  • Tipul de blana lunga – este impartit, de asemenea, in doua subtipuri: lunga si lanoasa ( aspra ) si lunga si fina. In cazul blanii lungi si lanoase, firele de par secundare reprezinta aproximativ 80 % din totalul firelor de par si un procent de 70 % din greutatea totala a blanii. Acest tip de blana prezinta rata a naparlirii mult mai redusa, comparativ cu restul genurilor. Cainii  din rasa Caniche sunt un exemplu clasic pentru blana lunga si aspra. Subtipul lung si fin este caracterizat printr-o greutate mai mare a parului pe unitatea de suprafata, raportat la tipul de blana normal. Exceptie fac rasele toy cu par lung si fin ( ex. Yorkshire ) a carui greutate este mai mica datorita finetei firului.

Continuare…

 

Share Button