Veverita Degu – descriere si caracteristici anatomice II



Continuam prezentarea veveritei Degu

 Capul este bine proportionat, prezinta un bot tesit, urechi mari si se leaga de corp printr-un gat scurt.
degu v
Dentitia veveritelor degu este de tip heterodont (  dinti diferentiati in incisivi, premolari, molari ). Arcadele dentare sunt formate din 20 dinti ( 10 perechi ) dupa cum urmeaza : 2 perechi de incisivi, 2 perechi de premolari si 6 perechi de molari. Dintii sunt acoperiti cu un smalt de culoare galben portocaliu, prezinta coroana inalta, sunt ascutiti si au o crestere continua in concordanta cu comportamentul alimentar (  ierbivor ) al animalului.Urechile sunt largi, asemanatoare cu urechile chinchilelor, avand pavilioanele acoperite in exterior cu fire scurte de par pigmentate inchis. Ele sunt dimensionate atat pentru captarea sunetelor cat si pentru a contribui la dispersia caldurii in exces din organism.
 
Ochii veveritelor Degu sunt mari, de culoare maro inchis, plasati pe lateralele capului pentru a conferi animalului o arie vizuala cat mai larga ( parte integranta a mecanismului de aparare impotriva pradatorilor naturali ). Ei sunt inconjurati de cate un inel de blana de culoare mai deschisa, asemanatori unor ochelari. Fiind animale cu activitate diurna, acuitatea vizuala a veveritelor degu este buna. Experimentele de laborator dovedesc ca vederea animalelor este la fel de buna si in intuneric. Pe retina ochilor  au fost identificate un singur tip de celule cu bastonase – raspunzatoare cu vederea alb – negru si in intuneric, respectiv doua tipuri de celule cu conuri, unele care percep lumina in spectrul radiatiilor luminoase verzi, iar celelalte care permit animalului sa perceapa radiatiile UV. Vederea in spectrul luminos UV nu este o abilitate obisnuita mamiferelor, iar studiile dovedesc ca Degu poate face direrenta intre radiatiile UV si cele din spectrul luminos vizibil.
 Nasul este mic, lipsit de par si pigmentat inchis. Lateral de el, Degu prezinta o serie de peri tactili,care permit animalului sa perceapa obiectele din imediata apropiere si totodata sa poate aprecia dimensiunile spatiului in care se afla ( de ex. o galerie ).
 
Fiind animale ierbivore, veveritele Degu au tubul digestiv adaptat acestui gen de nutritie. Stomacul acestora este in intregime glandular, plin in permanenta cu alimente,cecumul reprezinta mai mult de jumatate din volumul gastrointestinal, digestia celulozei avand loc predominant la nivelul acestuia.
Coprofagia = consumul fecalelor proprii, este vitala si obligatorie in cazul veveritelor Degu. In acest mod se asigura o mai buna utilizare a hranei, o mai mare absortie a principiilor alimentare fiind acoperit in intregime si necesarul de vitamine din complexul B.
 
Intrucat alimentatia naturala a veveritelor degu este constituita preponderent din alimente sarace in carbohidrati, proteine, grasimi si foarte bogata in fibre  ( tuberculi, iarba, scoarta de copac, seminte de cereale ), organismul acestora nu poate metaboliza cantitati mari din acesti componenti alimentari, astfel ca aceste animale sunt predispuse la diabet. Usurinta cu care veveritele degu fac diabet este motivul pentru catre aceste animale au fost importate initial din Chile in SUA si Europa: ca animale de laborator in studiul diabetului zaharat. De asemenea aceste animale sunt predispuse la obezitate in cazul unei alimentatii bogate in grasimi si proteine.
Consumul de apa al veveritelor Degu prezinta unele particularitati. Provenind dintr-o zona semiarida, degu este adaptat pentru o utilizare mai eficienta a apei comparativ cu alte animale. Totodata mecanismele de conservare a apei in organism sunt bine puse la punct. Cea mai mare parte a apei ingerate se absoarbe in colon. Degu nu are glande sudoripare si prezinta mecanisme de absortie a apei din aerul inspirat / expirat la nivelul cailor respiratorii superioare.
In concordanta cu imperativul conservarii apei in organism, aparatul excretor a veveritei Degu este adaptat unei rate cat mai inalte de absortie a apei si ai principalilor ioni: K, Na, Ca, etc. Astfel rinichii sunt de dimensiuni relativ mari, tubii uriniferi prezinta numeroase anse, care maresc mult suprafata de absortie si reabsortie. Ca rezultat al acestor adaptari, urina finala a animalului este foarte concentrata si in cantitate redusa, reabsortia apei fiind maxima. In conditii extreme Degu poate supravietui pana la 14 zile fara apa.
Anatomia aparatului urogenital al acestor animale este similar celorlalte caviomorphe cu care se inrudeste ( ex. Pocusorul de Guineea). Femelele prezinta regiunea urogenitala de forma triunghiulara, cu orificiul vaginal localizat posterior de deschiderea uretrala, imediat sub orificiul anal.
Masculul prezinta o pereche de testicule localizate in abdomen. Penisul se afla retractat, in repaus, sub forma literei S, in sacul cremasteric, care comunica cu exteriorul prin orificiul genital. Acesta este situat cranial si la distanta de orificiul anal.Penisul poate fi pus in evidenta exercitand o usoara presiune cu degetul pe abdomenul masculului.
Diferentierea pe sexe a veveritelor Degu este dificila la o privire superficiala. In mod normal se apreciaza ca masculul este cu aprox. 10% mai mare decat femela. Determinarea cu exactitate a sexului se poate realiza numai prin vizualizarea regiunii ano-genitale a animalului. Astfel in cazul femelelor distanta dintre anus si orificiul uro- genital este una virtuala ( practic cele doua orificii sunt una langa alta ), in timp ce la mascul aceasta distanta poate fi masurata.  
femela degu mascul degu

 

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *