Inainte de orice discutie legata de comunicarea interspecifica om – caine, este esential sa intelegem modul in care cainele interactioneaza cu mediul inconjurator. In mod identic cu omul sau cu celelalte animale evoluate, cainele primeste informatii din mediul inconjurator prin intermediul simturilor: auzul, vazul, mirosul,gustul, simtul tactil.

simturile cainelui - mirosul           
Putem defini simturile ca fiind structuri nervoase specializate, care pun individul in relatie cu lumea inconjuratoare, ajutandu-l pe acesta sa ia cunostinta si in acelasi timp sa se adapteze mediului in care traieste. Cainele este atent la tot ceea ce il inconjoara si cauta in permanenta informatii noi, care sa-i permita o cat mai buna adaptare la ambient. Din multitudinea stimulilor externi receptionati, el este capabil  sa – si selecteze doar pe aceia care conteaza pentru el.
Modul in care animalul reactioneaza la actiunea stimulilor externi ( reactivitate ) este influentata de o serie de factori: 
  • varsta – animalele tinere reactioneaza mai rapid la stimuli in comparatie cu animalele mai in varsta;
  • statusul sexual – cainii activi sexuali ( necastrati ) reactioneaza mai rapid si pentru o perioada mai lunga de timp decat cei castrati;
  • genul animalului – masculii sunt mai buni in a decela mirosurile, de exemplu, comparativ cu femelele
In ordinea importantei si al complexitatii lor simturile cainelui sunt: mirosul, auzul, vazul,gustul si simtul tactil.

Mirosul

        Din punct de vedere evolutiv este un simt arhaic, cu cel mai scurt traiect nervos spre creier. Aceasta organizare neuronala, defineste mirosul ca fiind cel mai important si  mai specializat simt al cainelui. Rolul sau este indispensabil in orientarea in spatiu si in desfasurarea vietii sociale, implicit si a celei sexuale.

       Cu ajutorul mirosului, cainele percepe substantele volatile existente in aerul  inconjurator. Prezinta cea mai mare acuitate olfactiva, dintre animalele domestice, putand decela concentratii ale unor substante, in dilutii cuprinse intre  1/100 la 1/1.000.000 din cat poate distinge omul. Receptorii olfactivi se gasesc in mucoasa olfactiva. care captuseste interiorul cavitatii nazale, fiind intr-un numar cuprins intre 100 – 280 milioane pe o suprafata de numai 7000 mmp.

Cum ajunge cainele sa perceapa mirosurile ? Moleculele substantelor volatile ajung la nivelul receptorilor olfactivi prin intermediul aerului inspirat. Stimularea receptorilor genereaza inpulsuri nervoase, care se transmit, pe calea nervilor olfactivi, pana la nivelul centrilor olfactivi cerebrali, unde sunt transformate in senzatii. Acestea, coroborate cu alte senzatii generate de stimuli ai altor simturi, genereaza o imagine de ansamblu a mediului  ambiant in care se afla individul canin.
Cainele percepe bine mirosurile emanate de piele si de hainele purtate anterior, fiind capabil sa distinga o amprenta olfactiva pana la sase saptamani de la producerea ei. Explicatia consta in capacitatea cainelui de a depista acidul butiric prezent in transpiratie.
Adulmecarea, respectiv succesiunea rapida de inspiratii si expiratii scurte, permite trecerea unei cantitati mai mari de substante odorizante  la nivelul receptorilor olfactivi. In acest mod, acestea vor fi stimulati  de un numar mai mare de molecule ale unui anumit miros, permitand decelarea acestuia in aerul inspirat, chiar daca se afla in cantitati infime. Luarea urmei ( imprimarea mirosului ) antreneaza memoria olfactiva, astfel incat cainele  este  capabil sa retina mirosurile timp indelungat. Depistarea urmelor este mai usoara iarna, cand urmele se mentin o perioada mai indelungata si se conserva mai bine decat vara.

       Numai un caine sanatos are capacitate de a decela mirosurile si de a adulmeca o urma. Afectiunile respiratorii impiedeca animalul sa-si utilizeze acest simt. In cazul unor astfel de afectiuni, studiile au  demonstrat ca recuperarea completa a simtului olfactiv se realizeaza in aproximativ 6 saptamani.

       Acuitate olfactiva  este diferita in cazul celor doua sexe in sensul ca, masculii sunt mai priceputi decat femelele in depistarea mirosurilor. Aceste diferente sunt atribuite faptului ca masculii isi antreneaza mai mult acest simt, pentru a depista femelele in calduri, sau  pentru a decela markerii din urina altor caini. Probabil ca abilitatile performanteale acestui simt se transmit ereditar, in special in cazul cainilor dresati special pentru depistarea urmelor ( rasele de vanatoare, caini politisti, etc. ).